Oligarhii au pus stăpânire pe marile bănci ale Republicii Moldova
Operațiunile din ultimii doi ani de preluare a celor mai mari bănci din R. Moldova se apropie de sfârșit, odată cu privatizarea, aparent peste noapte, Băncii de Economii Moldova , și cu schimbarea acționarilor și managerilor celei mai mari bănci a tarii, Moldova Agroindbank , scrie Business New Europe.
Statul a cedat controlul majorităţii acţiunilor Băncii de Economii (BEM), după ce aceasta a făcut o emisiune de acţiuni, vândute prin plasament privat. Participaţia statului a scăzut de la 56 % la 33,3 %, a confirmat șeful Băncii Naționale a Moldovei, Dorin Drăguțanu.
Banca are monopolul plăţii pensiilor populaţiei rurale, majoritatea populației din Moldova de peste Prut, datorită rețelei sale extinse moștenite din perioada sovietică.
BEM este, de asemenea, banca în care organizațiile de stat și companiile de stat îşi ţin cea mai mare parte a fondurile lor. Ca și în multe cazuri de bănci din R. Moldova, nu există informații oficiale privind noii proprietari ai BEM, notează Business New Europe.
Această metodă de privatizare nu este necunoscută în România, unele companii de dincoace de Prut având aceeaşi soartă. Dintre acestea se remarcă ALRO Slatina, controlată acum de oligarhul rus Vitali Machitski.
Banca de Economii Moldova avea nevoie urgentă de recapitalizare, după ce „o politică de masivă creditare frauduloasă a dus banca la un pas de ruină”, potrivit unui document FMI, citat de Business New Europe. Fostul șef BEM, Grigore Gacichevici, a fost arestat luna trecută şi acuzat acordarea frauduloasă a unui împrumut de 2 milioane de dolari.
Ca şi în cazul român al Bancorex, FMI a înclinat iniţial spre lichidarea băncii. Cum statul s-a abţinut să participe la majorarea de capital, acţionarii minoritari par sp fi câştigat controlul asupra băncii.
Acţionarii minoritari ai BEM par legaţi de oligarhul local Vladimir Plahotniuc, care s-ar afla şi în spatele preluării celei de a doua cea mai mare bancă a ţării, Victoriabank.
Alte relatări din presa locală susțin că fostul prim-ministru Vlad Filat este noul actionar principal, dar analiştii spun că informaţia ar fi răspândită de dușmanii acestuia.
Banca de Economiii Moldova (BEM) este ultima dintre cele trei bănci principale ale Moldovei care au făcut obiectul unor preluări aparent ostile.
După ce Victoriabank, a doua cea mai mare bancă din Moldova, şi-a schimbat stăpânii în 2011, noii acţionari ai celei mai mari bănci din Moldova, Agroindbank Moldova, i-a schimbat în iulie pe managerii care au înfiinţat-o şi dezvoltat-o din 1996 încoace.
Încercările Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare ( BERD ) de a evita atacul au eşuat, potrivit Business New Europe. BERD este principalul creditor al băncii.
Fostul șef al băncii centrale a Rusiei, Serghei Ignatiev, a dezvăluit în acest an că în jur de 50 miliarde de dolari au fost canalizate din țară ilegal, prin societăți-paravan, numai în 2012.
Mai multe detalii în Business New Europe.