Oliver Blume, directorul general Volkswagen: Europa şi China ar trebui să construiască regimuri tarifare care să-i recompenseze pe cei care investesc. Chinezii sunt deschiși pentru negocieri

Directorul general al Volkswagen AG, Oliver Blume, a afirmat că Europa şi China ar trebui să construiască regimuri tarifare care să-i recompenseze pe cei care investesc în producţia auto internă şi a adăugat că miniştrii chinezi pe care i-a întâlnit recent la Beijing sunt deschişi pentru discuţii şi au ca obiectiv o soluţie corectă, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 01 aug. 2024, 17:47
Oliver Blume, directorul general Volkswagen: Europa şi China ar trebui să construiască regimuri tarifare care să-i recompenseze pe cei care investesc. Chinezii sunt deschiși pentru negocieri

Declaraţia sa vine în condiţiile în care Comisia Europeană a impus din 5 iulie taxe vamale provizorii la importurile de maşini electrice (EV) din China. Tarifele vamale suplimentare care se aplică celor trei producători chinezi din eşantion sunt de 17,4% pentru automobilele BYD, de 19,9% pentru automobilele Geely şi de 37,6% pentru automobilele SAIC.

„Când ei investesc în Europa şi lucrează împreună cu ţările europene este un element pozitiv, de care ar trebui să se ţină cont (…) când noi investim în China vrem să beneficiem de aceleaşi condiţii”, a declarat joi Oliver Blume, după publicarea rezultatelor financiare ale celui mai mare producător auto european.

Într-un comunicat de presă, Volkswagen a informat că va trebui să facă „eforturi semnificative de reducere a costurilor” în semestrul doi din 2024 şi dincolo de această perioadă, pentru a redresa marja de profit, care în primul semestru a fost „prea scăzută”.

Grupul german a precizat că îşi reduce şi mai mult capacitatea de producţie şi îşi modifică cheltuielile legate de software, după investiţia sa în producătorul de vehicule electrice Rivian. În anumite uzine, compania a redus deja capacitatea cu 25%, inclusiv la fabrica sa principală din Wolfsburg, ca parte a obiectivului mai amplu de reducere a capacităţii cu 10% în Europa.

De asemenea, Oliver Blume a anunţat joi că Volkswagen se va alătura companiilor rivale în prelungirea gamei de maşini cu motoare cu combustie, potenţial adăugând noi modele, dar fără a majora cheltuielile totale de investiţii.

Joi, acţiunile Volkswagen înregistrau un declin de 1,6% la Bursa de la Frankfurt.

Te-ar mai putea interesa și
Inflație de două cifre pentru august septembrie și de 9,3% la finalul lui 2025, previziuni ING Bank
Inflație de două cifre pentru august septembrie și de 9,3% la finalul lui 2025, previziuni ING Bank
După publicarea datelor pe luna pe luna iulie, ING Bank a decis revizuire estimărilor privind inflația la sfârșitul anului 2025 la 9,3%....
Ce planuri au pentru capitală românii care au deschis un cash&carry într-un fost Lidl din București. Derulează deja o investiție de 10 milioane de euro în Mehedinți
Ce planuri au pentru capitală românii care au deschis un cash&carry într-un fost Lidl din București. Derulează ...
Senic Gross & Market, retailerul cash&carry deținut de familia Cîmpeanu din Craiova, va inaugura la finalul lunii, în ...
Vineri, 15 august, moment cheie pentru România Guvernului Bolojan. Agenția Fitch decide ratingul de țară. La ce se așteaptă analiștii
Vineri, 15 august, moment cheie pentru România Guvernului Bolojan. Agenția Fitch decide ratingul de țară. La ce se așteaptă ...
Vineri, 15 august, este un nou moment cheie pentru Guvernul Bolojan și pentru România. Agenția de rating Fitch reanalizează ...
Veste bună! Muncitorii UMB revin pe șantierele de autostrăzi din 18 august
Veste bună! Muncitorii UMB revin pe șantierele de autostrăzi din 18 august
UMB, cel mai mare constructor român de drumuri, va relua activitatea începând de luni, 18 august, pe șantierele de autostrăzi, ...