Olivier Van Houtte este noul CEO Cargus
Olivier Van Houtte preia rolul de CEO de la Jarosław Śliwa, care a condus Cargus timp de trei ani și jumătate.
Van Houtte își va concentra eforturile pe accelerarea dezvoltării financiare a companiei. O prioritate este extinderea rețelei SHIP & GO și lansarea serviciilor Out-of-Home (OOH), dar și implementarea rețelei de lockere (APM).
„Preiau această misiune înțelegând pe deplin potențialul companiei și oportunitățile industriei în care activăm și cu obiectivul clar de a continua dezvoltarea asumată în fața întregii echipe. Contextul în care ne aflăm a accentuat importanța agilității în a oferi clienților noștri servicii cât mai bune, în a inova, dar și că poți face aceste lucruri cu ajutorul unei echipe puternice”, spune Olivier Van Houtte.
Cargus este s-a extins de-a lungul celor 30 de ani de activitate și are în prezent peste 5.000 de angajați și colaboratori. Serviciile de curierat includ o rețea națională de 750 unități Ship & Go, unde clienții pot ridica sau trimite pachete pentru livrare, cinci centre naționale de sortare, 49 de centre operaționale și o echipă de peste 2.500 de curieri care efectuează peste 50 de milioane de livrări pe an.
La începutul anului 2019, Cargus a fost preluat de Mid Europa Partners Investment Fund.