Oltchim a produs anul trecut 88.026 tone de dioxid de carbon şi a cheltuit 18,3 milioane lei pentru protecţia mediului

Economica.net
04 05. 2017
combinatul_oltchim_24158600

Raportul Oltchim arată că măsurătorile efectuate la surse în anul 2016 indică încadrarea emisiilor în limitele impuse în Autorizaţia Integrată de Mediu, scrie News.ro.

„S-a efectuat monitorizarea emisiilor de poluanţi la sursele fixe precum şi a imisiilor de noxe în puncte fixe pe perimetru uzinal şi periuzinal, conform graficului de analize, de către Laboratorul Eco-Toxicologie din cadrul Serviciului Control Calitate Laboratoare şi Laboratoare autorizate”, se menţionează în raportul societăţii.

Societatea precizează că nu are înregistrate litigii cu privire la încălcarea legislaţiei privind protecţia mediului înconjurător.

”În conformitate cu Planul Naţional de Alocare al emisiilor de gaze cu efect de seră, în anul 2016 societatea a primit, cu titlu gratuit, un număr de 181.959 certificate de emisii de gaze cu efect de seră din care un număr de 172.927 certificate pentru platforma Râmnicu Vâlcea şi un număr de 9.032 certificate pentru Divizia Petrochimică Bradu”, se specifică în raport.

Din cauza poluării generate, combinatul Oltchim trebuie să facă mai multe investiţii de mediu şi să închidă batalul de reziduuri periculoase până la 1 septembrie 2022, ceea ce necesită o investiţie de 6 milioane euro.

Scopul acestei măsuri este de a ecologiza zona şi de a respecta legislaţia privind depozitarea deşeurilor.

În plus, trebuie totodată închis depozitul actual de deşeuri nepericuloase, până la 1 septembrie 2021, investiţie estimată la 800.000 euro.

Un procent de 67% din instalaţiile care funcţionează în cadrul societăţii sunt noi şi au fost puse în funcţiune în perioada 2002-2012, potrivit raportului citat.

Oltchim a înregistrat în primul trimestru al acestui an un profit net de 1,68 milioane euro, în creştere cu 76% faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul majorării afacerilor cu 30%.

Compania a înregistrat în primul trimestru o cifră de afaceri de 49,06 milioane euro, mai mare cu 30% comparativ cu primele trei luni ale anului trecut.

Oltchim a raportat pentru anul trecut un profit net de 11,24 milioane lei (2,5 milioane euro), după pierderi de 48,5 milioane lei în 2015, în timp ce cifra de afaceri a crescut cu 1,7%, la 754,8 milioane lei, arată rezultatele financiare preliminare.

Ultimul an în care Oltchim a înregistrat profit din activitatea curentă a fost 2006.

În 2016, statul român a scos Oltchim la vânzare pe nouă pachete de active. Planul de reorganizare al Oltchim prevede vânzarea combinatului pentru cel puţin 307 milioane euro.

Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.