Oltchim: Când vor primi angajaţii combinatului salariile şi tichetele restante

Angajaţii Oltchim vor primi în luna decembrie drepturi salariale nete în valoarea totală de 5,670 milioane de lei, reprezentând salariile şi tichetele de masă pentru luna septembrie şi tichetele pentru octombrie, potrivit unui comunicat al companiei.
Economica.net - lun, 02 dec. 2013, 16:03
Oltchim: Când vor primi angajaţii combinatului salariile şi tichetele restante

Astfel, tichetele de masă pentru septembrie se ridică la 354.374 lei şi vor fi distribuite pe 5 decembrie.

Avansul pentru septembrie, în valoare totală de 1,885 milioane de lei, va fi acordat pe 10 decembrie.

Pe 17 decembrie, angajaţii combinatului vor primi tichetele de masă pentru luna octombrie, de 425.173 lei, iar în 23 decembrie va veni şi lichidarea pe luna septembrie, respectiv 3,005 milioane de lei.

La acestea se vor adăuga sumele acordate pentru copiii angajaţilor, conform contractului colectiv de muncă, în valoare de 132.960 lei, care se vor acorda până în 20 decembrie.

Reprezentanţii companiei arată că sumele acordate drepturilor salariale au crescut în ultimele trei luni.

În septembrie, angajaţii au primit 3,594 milioane de lei, în octombrie – o sumă de 4,352 milioane de lei în total, iar, în noiembrie, salariaţii au primit 4,953 milioane de lei.

‘Situaţia economico-financiară a societăţii s-a stabilizat, înregistrând constant, pe ultimele cinci luni, cifra de afaceri de aproximativ 11 milioane de euro, cu livrări lunare la export de aproximativ 7 milioane de euro; indicator EBITDA cu 3,4 milioane de euro mai bun, respectiv pierdere netă din exploatare mai mică, comparativ cu luna februarie 2013. Pentru luna noiembrie 2013, prognozele realizate cu datele contabile preliminare indică înregistrarea celei mai mici pierderi lunare (EBITDA de sub 700.000 de euro)’, se mai arată în comunicat.

Aproximativ 150 de salariaţi ai Oltchim au protestat luni în faţa sediului companiei solicitând o informare cu privire la modul cum se vor acorda salariile pe luna decembrie.

Combinatul petrochimic Oltchim se află în insolvenţă de la începutul anului, iar în 2014 va fi scos la privatizare.

Te-ar mai putea interesa și
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Tranzacțiile cu unități individuale au fost mai multe anul acesta decât în 2023. Creșterea este de 8% pentru primele 11 luni din acest an, potrivit calculelor Economica.net pe baza datelor de......
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica Moldova
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica ...
Piața ambalajelor flexibile din România s-a dublat în ultimii zece ani și a ajuns la circa 250 milioane de euro, urmând ...
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după ...
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...