Oltchim intră în revizie generală în perioada 1-11 septembrie. Compania are stocuri suficiente pentru a-şi onora contractele
„În această perioadă, activitatea de producţie va fi întreruptă total în vederea realizării lucrărilor de mentenanţă, inspecţiilor tehnice şi verificărilor specifice unei revizii generale. Aceste lucrări sunt realizate, în raport de specificul lor, atât cu firme specializate, cât şi cu forţa de muncă proprie şi au buget alocat din surse proprii”, spun reprezentanţii societăţii.
Aceştia au arătat că activitatea comercială de vânzări produse nu va fi afectată, întrucât compania şi-a constituit stocuri de produse finite care acoperă integral obligaţiile contractuale din această perioadă.
Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a încheiat primul semestru cu un profit net de 83,628 milioane de lei, în creştere de peste trei ori faţă de perioada similară din 2017, când a întregistrat un profit net de 27,680 milioane de lei, conform unui raport al companiei postat pe Bursa de Valori Bucureşti.
Potrivit raportului, cifra de afaceri realizată în primele 6 luni ale acestui an, de 577,2 milioane de lei, a crescut cu 20,2% faţă de perioada similară a anului trecut (6 luni 2017: 480,2 milioane de lei) fiind susţinută de preţuri de vânzare mai mari la produsele clorosodice, ca urmare a creşterii cotaţiilor internaţionale, precum şi de volume mai mari ale vânzărilor de oxo-alcooli şi produse clorosodice.
Valoarea exportului realizat în perioada ianuarie-iunie 2018 este de 98,7 milioane de euro atingând 80% din cifra de afaceri, în creştere cu 20,3% faţă de cel înregistrat în perioada de comparaţie (6 luni 2017: 82 milioane de euro reprezentând 78% din cifra de afaceri).