Oltchim: profitul net s-a dublat, până la 40 de milioane de lei în primele 9 luni

Economica.net
13 11. 2017
combinatul_oltchim_24158600

Profitul brut a crescut cu 33 milioane de lei, respectiv cu 148%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2016, la 55,427 milioane lei. Cifra de afaceri s-a majorat cu 29%, la 716,3 milioane lei, determinată atât de creşterea cantităţilor de produse finite vândute, cât şi de creşterea preţurilor de vânzare, ca urmare a majorării cotaţiilor internaţionale la produsele comercializate.

EBITDA (profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere şi amortizare) a crescut cu 32 milioane lei (49%), la 95,908 milioane lei.

Vânzările la export şi pe piaţa intracomunitară, în primele nouă luni 2017, au fost de 122 milioane euro şi reprezintă 77% din totalul cifrei de afaceri.

‘Importurile şi achiziţiile intracomunitare, în valoare de numai 21 milioane de euro, au determinat o balanţă externă pozitivă a societăţii, de 101 milioane de euro’, se menţionează în Raportul remis BVB de către Oltchim.

Potrivit conducerii companiei, o contribuţie pozitivă în evoluţia rezultatelor economice este reprezentată şi de continuarea lucrărilor de modernizare, a reparaţiilor capitale cu efect direct, atât la creşterea cantităţilor fabricate, cât şi la îmbunătăţirea calităţii produselor. Valoarea totală a investiţiilor realizate în perioada ianuarie – septembrie 2017 este de 8,9 milioane lei.

Sursele de finanţare folosite pentru investiţiile realizate au fost numai surse proprii.

Combinatul petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea a fost scos la vânzare prin nouă pachete de active a căror valoare totală de piaţă este de 293,728 milioane euro. Preţul de pornire a vânzării a fost de 307 milioane euro. Luna trecută, companiile Chimcomplex Borzeşti, Dynamic Selling Group au achiziţionat pachete de active ale combinatului.

Contractul de vânzare de active încheiat între Oltchim şi Chimcomplex Borzeşti pentru pachetele 1-5 şi, parţial, pachetul 7, prevede un preţul al tranzacţiei de 127 milioane euro, respectiv 582,345 milioane lei, la care se adaugă TVA, conform unui raport remis, vineri, Bursei de Valori Bucureşti.

Pachetul 6 achiziţionat de Dynamic Selling Group SRL are prevăzută în contract o valoare a tranzacţiei de 1,9 milioane lei (8,725 milioane lei), plus TVA.