Oltchim rămâne în beznă. Furnizarea energiei electrice va fi oprită de la 15 februarie

Economica.net
14 02. 2013
privatizarea_oltchim_se_amana_19064000

Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean Vâlcea.

„În 30 ianuarie Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă, iar decizia de astăzi este firească în acest moment. Am decis prin vot unanim sistarea furnizării energiei electrice de la 15 februarie, ora 00.00, de la CET Govora către Oltchim. În 28 decembrie 2012, Consiliul Judeţean a decis în şedinţă extraordinară ca energia electrică să fie furnizată Oltchim până la 31 martie 2013, dar nu am anticipat atunci faptul că agentul economic va intra în insolvenţă. Oltchim poate primi curent electric de la CET Govora dacă dovedeşte ulterior că dispune de suma necesară achitării facturilor, dar această situaţie nu mai depinde de noi”, a declarat, joi, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea.

El a precizat că dacă până vineri, când este data limită, Oltchim face dovada că poate plăti o parte a datoriei este posibil să se revină asupra deciziei de oprire a furnizării energiei electrice.

CET Govora este în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea şi furnizează energie electrică şi energie termică pentru populaţia din Râmnicu Vâlcea, dar şi pentru Oltchim.

Zece dintre greviştii foamei de la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea au mers, joi, la sediul Prefecturii şi al Consiliului Judeţean, pentru a sta de vorbă cu conducerile instituţiilor, la faţa locului ajungând şi o ambulanţă, după ce unuia dintre protestarai i s-a făcut rău.

„Nu ne-au dat banii de capital de lucru, nu dau banii pe salarii, nu mai avem materii prime, avem rate la bănci şi nu putem plăti utilităţile la locuinţe. Avem copii la şcoală, ne-a ajuns cuţitul la os. Suntem minţiţi în continuare, ne-au păcălit şi ne duc cu vorba. Vom rămâne în greva foamei până când guvernanţii, conducerea Oltchim şi administratorul judiciar vor înţelege să nu ne mai sfideze. Cerem sprijinul prefectului de Vâlcea şi preşedintelui Consiliului Judeţean”, a spus un grevist al foamei.

Un număr de 23 de angajaţi ai Olchim, între care două femei, se află în greva foamei, 18 dintre aceştia recurgând de marţi la această formă de protest.

Joi dimineaţă, unul dintre protestatari a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean Vâlcea după ce i s-a făcut rău.

Tot joi, aproximativ 300 de salariaţi de la Oltchim şi de la Divizia Petrochimică Bradu protestează în faţa Ministerului Economiei, având autorizaţie pentru miting până la ora 14.00.

Combinatul Oltchim se află în insolvenţă, cererea de declanşare a acestei proceduri fiind aprobată în 30 ianuarie de Tribunalul Vâlcea.

Administratorii judiciari ai Oltchim sunt Rominsolv, o firmă a avocatului Gheorghe Piperea, şi BDO Business Restructuring, parte a reţelei grupului internaţional BDO.

Guvernul a încercat anul trecut să privatizeze Oltchim, însă licitaţia pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni a eşuat din cauză că patronul OTV, Dan Diaconescu, declarat câştigător al licitaţiei, nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.

După acest eşec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic.