Oltchim şi-a redus pierderile cu 22% în primul semestru, la 114 mil. lei
Pierderile din exploatare au fost de 108,8 milioane lei, iar pierderile financiare s-au cifrat la 5,7 milioane lei.
Veniturile din exploatare s-au situat la 274,3 milioane lei, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut – 206,98 milioane lei, iar cheltuielile din exploatare s-au cifrat la 383,1 milioane lei.
În prima jumătate a anului 2014, vânzările pe piaţa internă de produse chimice ale companiei Oltchim au reprezentat 31% din cifra de afaceri, iar pe piaţa internaţională – 69%.
Acţionarul majoritar este statul român, prin Ministerul Economiei, cu o participaţie de 54,8% din totalul acţiunilor.
Oltchim se află în insolvenţă din ianuarie 2013 şi este propusă pentru a fi privatizată în luna decembrie a acestui an.