Olteanu (BNR): Creşterea economică din trimestrul I nu ne ajută să adoptăm euro în 2019, dar e un pas înainte

România a obţinut una dintre cele mai importante creşteri economice din Uniunea Europeană, în primul trimestru din acest an, însă această cifră (3,8% - n. r.) nu ne ajută să prindem din urmă ţările Uniunii Europene şi să adoptăm euro în 2019, însă este un bun pas înainte, a declarat, joi, viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Bogdan Olteanu.
Economica.net - joi, 15 mai 2014, 15:44
Olteanu (BNR): Creşterea economică din trimestrul I nu ne ajută să adoptăm euro în 2019, dar e un pas înainte

‘Cifrele zilei de astăzi (joi – n. r.) cu privire la creşterea economică din primul trimestru pentru ţările UE şi pentru România arată că primele trei ţări ca şi creştere au fost România, Ungaria şi Polonia, ţări din Europa de Răsărit. Sigur că trei virgulă ceva la sută nu ne face să prindem din urmă celelalte ţări UE sau să adoptăm euro în 2019. Ţări ca România trebuie să crească mai mult, dar este un bun pas înainte’, a afirmat Olteanu, în conferinţa ‘Reconstrucţia unor instituţii financiare solide pentru reluarea creşterii în Europa Centrală şi de Est’.

Acesta a amintit că, exceptând Polonia, toate ţările din regiune au simţit criza ca o pauză în procesul de recuperare al economiilor lor faţă de economiile UE.

‘Recuperarea economică este cea mai importantă ţintă a guvernelor din regiune. În 2007 – 2008, lucrurile arătau bine, dar lucrurile s-au oprit. În majoritatea cazurilor, procesul s-a reluat şi multe ţări din regiune cresc mai repede decât vechile ţări UE şi de cât o făceau în trecut’, a mai spus Olteanu.

În opinia oficialului BNR, România trebuie să admită faptul că se află ”la limita de răsărit a ţinutului stabilităţii, dar de partea cea bună a frontierei’. Una dintre consecinţele acestui fapt, care nu a fost anticipată de economişti, dar a fost simţită de oamenii de afaceri, este criza din Ucraina, care a adus bani unor ţări aflate ”de partea bună a graniţei”, a mai spus viceguvernatorul BNR.

Olteanu a făcut referire şi la situaţia creditării din România, unde se vede deja ‘o mică expansiune’, după ani de stagnare, dar şi la regulile mai stricte de creditare cauzate de costurile de reglementare mai mari, de barierele de reglementare, dar şi de procesul de dezintermediere.

‘De asemenea, sunt semne de viaţă şi pe Bursă, dar încă 90% din finanţarea din România se realizează prin canalul bancar’, a subliniat Bogdan Olteanu.

Potrivit acestuia, şi în economia reală se vede o consolidare a cererii locale, care creşte ‘chiar dacă nu a ajuns la potenţialul pe care îl are România’.

Produsul Intern Brut al României a înregistrat o creştere de 3,8% în primul trimestru al acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, acesta fiind cel mai mare avans anual înregistrat de o ţară membră a Uniunii Europene, potrivit unor estimări preliminare publicate, joi, de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Este al doilea trimestru consecutiv când România are cea mai mare creştere economică anuală din UE, după ce în ultimul trimestru al anului trecut România a avut o creştere a PIB de 5,1%.

Potrivit Eurostat, în primul trimestru din 2014, Uniunea Europeană a înregistrat o creştere economică anuală de 1,4%, iar zona euro un avans de 0,9%.

În schimb, în primul trimestru al acestui an comparativ cu ultimul trimestru din 2013, România a înregistrat cea mai mică creştere economică din UE (0,1%), o încetinire semnificativă faţă de creşterea trimestrială de 1,4% înregistrată în ultimele trei luni ale anului trecut.

 

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...