Olteanu, BNR: Intrarea României în Mecanismul Unic de Supraveghere ar însemna ieftinirea creditelor

Economica.net
27 11. 2013
bnr3_21193700

‘Sfârşitul anului 2014 ne va găsi (la nivelul UE – n.r.) cu un Mecanism Unic de Supraveghere bancară în funcţie şi este de aşteptat şi cu o decizie de principiu referitoare la unificarea mecanismelor naţionale de garantare a depozitelor bancare. Pentru România acest lucru înseamnă că trebuie să ne apropiem de o decizie strategică de a intra în MUS înainte de aderarea la zona euro sau de a aştepta până la intrarea în zona euro (…) Intrarea în MUS ar însemna probabil scăderea costurilor de finanţare ale băncilor, pentru că percepţia de risc a pieţelor asupra României se va reduce. Va fi în beneficiul sectorului real care va avea acces la credite mai ieftine, dar şi al sectorului financiar, care va putea credita mai mult şi în condiţii mai bune’, a declarat Bogdan Olteanu, la Romania Financial Forum.

Oficialul BNR a afirmat că această decizie privind MUS va fi una revoluţionară pentru România şi decizia nu va fi luată de BNR, care este doar parte a acestui proces.

‘Este o decizie de suveranitate naţională, care ţine de Parlament, Preşedinţie, Guvern, iar BNR va pregăti documentaţia necesară’, a precizat Olteanu.

Viceguvernatorul BNR a mai arătat că în 2014, pe de altă parte, este de aşteptat ca reglementarea bancară la nivel european să fie mai strânsă, iar România este parte a procesului european care merge în această direcţie, ceea ce poate conduce la costuri mai mari şi creditare mai dificilă.