OMC: Franţa nu este competitivă comparativ cu restul Europei

Franţa este nu este competitivă faţă de ţările din restul Europei şi cu atât mai puţin raportat la China, a declarat directorul general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), Pascal Lamy.
Economica.net - mie, 31 oct. 2012, 11:44
OMC: Franţa nu este competitivă comparativ cu restul Europei

„Competitivitatea Franţei pe pieţele externe a avut de suferit în ultimii 10 ani. Nicăieri nu este mai evidentă situaţia decât în Europa, unde Franţa a pierdut cotă de piaţă în ultimul deceniu”, a spus Lamy, într-un interviu acordat CNBC la Paris.

Balanţa comercială a Franţei a fost afectată cel mai puternic în Europa, unde majoritatea statelor trebuie să respecte o serie de reguli comune.

Pe termen scurt, Franţa trebuie să devină mai competitivă în Europa prin reducerea taxelor pentru companii, „astfel încât să redobândească un oarecare spaţiu de manevră”, a spus el.

Guvernul de la Paris va prezenta săptămâna următoare măsuri pentru creşterea competitivităţii economice a ţării.

Totuşi, guvernul a detaliat deja planuri pentru majorarea, nu scăderea, taxelor percepute companiilor mari, parte a bugtului de austeritate pentru 2013, care trebuie să abordeze problema deficitului excesiv.

Aproximativ 100 de directori de companii au transmis, duminică, un apel autorităţilor într-un cotidian pentru reducerea taxelor pentru forţa de muncă cu circa 30 de miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț-supriză de la Premier Energy. Ce are de gând cu firma de furnizare care are 1,3 milioande de clienți
Anunț-supriză de la Premier Energy. Ce are de gând cu firma de furnizare care are 1,3 milioande de clienți
Premier Energy negociază vânzarea a 20 % din firma Premier Energy Furnizare, iar posibil cumpărător este chiar un partener de afaceri cu care derulează o parte din business-ul din România...
MAE a transmis Ambasadei Israelului îngrijorarea deosebită în urma incidentului de la Jenin, Cisiordania, când trupele israeliene au tras spre o delegație occidentală. Unul dintre diplomații atacați e român
MAE a transmis Ambasadei Israelului îngrijorarea deosebită în urma incidentului de la Jenin, Cisiordania, când trupele ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi-a exprimat "îngrijorarea deosebită" într-o convorbire urgentă cu ambasadorul ...
ONU condamnă tirurile israeliene asupra unei delegații de diplomați occidentali
ONU condamnă tirurile israeliene asupra unei delegații de diplomați occidentali
Organizația Națiunilor Unite a condamnat miercuri tirurile israeliene în cursul unei vizite a unei delegaţii de diplomaţi ...
Evergent Investments raportează un rezultat net de 8,71 de milioane de lei pentru primul trimestru din 2025
Evergent Investments raportează un rezultat net de 8,71 de milioane de lei pentru primul trimestru din 2025
Compania Evergent Investments (fosta SIF Moldova) înformează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București ...