Omenirea a eliberat relele din Cutia Pandorei – Antonio Guterres, secretar general ONU. Tehnologiile scăpate de sub control, războaie sau încălzirea globală sunt printre ele

16 01. 2025
onu united nations

„Acțiunile sau inacțiunile noastre au dezlănțuit relele unei Cutii moderne a Pandorei”, a spus Guterres prezentându-și în fața Adunării Generale prioritățile pentru 2025.

„Patru dintre aceste rele ies în evidență pentru că reprezintă, în cel mai bun caz, amenințări care ar putea perturba toate aspectele politicilor noastre, iar în cel mai rău caz ar putea perturba însăși existența noastră”, a adăugat el, invocând conflictele galopante, inegalitățile endemice, criza climatică dezlănțuită, tehnologiile scăpate de sub control.

Primul dintre aceste rele sunt conflictele care ‘se înmulțesc, devin mai complicate și mai sângeroase, ca în Gaza sau Sudan, a remarcat Antonio Guterres, denunțând și amenințarea nucleară, aflată la cel mai înalt nivel din ultimele decenii, atacurile constante asupra drepturilor omului și impunitatea endemică.

În acest context, el le-a cerut cu tărie tuturor părților să finalizeze un acord de încetare a focului și eliberarea ostaticilor în Gaza. Declarația a fost făcută înainte de anunțul că Israelul și Hamas au acceptat miercuri un acord de încetare a focului în Fâșia Gaza și eliberarea ostaticilor.

El și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la calea spre care ar putea duce ”reorganizarea” în desfășurare din Orientul Mijlociu, din Iran până în Siria.

Șeful ONU, care de ani de zile a făcut din lupta împotriva încălzirii globale una dintre priorități, a criticat încă o dată industriile combustibililor fosili și pe alții responsabili de criza climatică ce face ravagii în lumea noastră.

„Nu căutați mai departe de dealurile din Los Angeles, locul realizării filmelor despre catastrofe, transformate în scene de catastrofă”, a remarcat el.

În timp ce toți semnatarii Acordului de la Paris ar trebui să prezinte în săptămânile următoare o revizuire a obiectivelor lor climatice până în 2035, el a anunțat, de asemenea, un summit pentru a face bilanțul acestor planuri și pentru a menține obiectivul de +1,5 grade Celsius la îndemână, înainte de COP30 din Brazilia din noiembrie.

Amintind cu regularitate îngrijorările sale cu privire la o dezvoltare scăpată de sub control a inteligenței artificiale, el a subliniat oportunitățile fără precedent ale revoluției tehnologice care necesită și un management prudent.

„Lumea are nevoie de o AI etică, sigură și securizată”, a pledat el, cerând Adunării Generale să înființeze fără întârziere un Grup internațional de experți științifici aprobat de statele membre și menit să informeze factorii de decizie cu privire la riscurile și oportunitățile AI.

„Avem o responsabilitate istorică de a ne asigura că această revoluție aduce beneficii întregii omeniri, și nu doar câtorva privilegiați”, a pledat el.

În sens mai larg, inegalitățile imense din lume, un semn incontestabil că ceva este profund distrus în sistemele noastre sociale, economice, politice și financiare, sunt, de asemenea, unul dintre relele scoase din Cutia Pandorei.

‘Dar, să nu pierdem niciodată din vedere speranța”, a spus el, văzând deja semne ale unui viitor mai bun.

„Da, există progrese în lumea noastră în criză”, a dat asigurări el, menționând încetarea focului în Liban, dezvoltarea fără precedent a energiei regenerabile, reducerea ratei de mortalitate infantilă și accesul mai larg la internet.

El a încheiat prin a apăra ONU, care este din ce în ce mai atacată într-un moment în care se pregătește să sărbătorească cea de-a 80-a aniversare.

„Din prima zi, Organizația Națiunilor Unite a reprezentat conștiința lumii. Într-o lume care pare că vrea distrugere cu orice preț, organizația noastră a fost o forță de construcție”, a spus el. a