Omenirea se pregăteşte pentru o nouă pandemie – OMS: Acord pentru lansarea negocierilor pentru un tratat internaţional care să prevină şi să combată viitoarele pandemii „care vor veni cu siguranţă”

29 11. 2021
coronavirus_pandemie_6958576_43997700

Proiectul de acord urmează să fie validat oficial în cadrul reuniunii excepţionale a Adunării Mondiale a Sănătăţii – organul suprem de decizie al OMS în care sunt reuniţi cei 194 de membri – care începe luni şi va dura trei zile, în contextul în care pe planetă se răspândeşte noua variantă Omicron a coronavirusului, scrie Agerpres.

„După negocieri îndelungate, statele membre ale OMS au convenit în mod neoficial astăzi (duminică) să înceapă negocierile pentru un tratat privind pandemia. Rezoluţia trebuie acum adoptată oficial mâine (luni) de liderii mondiali” la sesiunea specială a Adunării Mondiale a Sănătăţii, a anunţat misiunea Uniunii Europene pe contul său de Twitter.

Până acum Statele Unite nu au fost favorabile unui tratat, preferând un proces mai rapid, dar au cedat în cele din urmă.

Proiectul de acord prevede crearea unui organism de negociere interguvernamental (denumit „organism de negociere”) deschis tuturor statelor membre şi membrilor asociaţi care să elaboreze şi să negocieze o convenţie, acord sau alt instrument internaţional al OMS privind prevenirea, pregătirea şi răspunsul la pandemii.

Scopul este acela de a discuta cea mai bună modalitate de a oferi OMS un cadru legal care să îi permită să facă faţă mai bine unei crize viitoare. Mulţi sunt de părere că actualul Regulamente sanitar internaţional, care ghidează activităţile OMS din 2005, nu este adaptat pentru a face faţă unor crize de amploarea COVID-19.

Acest organism de negociere ar urma să se întrunească pentru prima dată până cel târziu pe 1 martie pentru a alege doi copreşedinţi, respectând un echilibru între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare, şi patru vicepreşedinţi, fiecare reprezentând una din cele şase regiuni ale OMS. Va trebui apoi să înceapă elaborarea unui proiect care să fie înaintat la cea de-a doua întâlnire, care va avea loc până cel târziu pe 1 august.

Concluziile organismului interguvernamental nu vor fi făcute publice până la cea de-a 77-a Adunare Mondială a Sănătăţii din 2024, după un raport de progres în 2023.

Reuniunea specială a Adunării Mondiale a Sănătăţii are loc la doi ani după începerea pandemiei de COVID-19 a cărei gestionare a evidenţiat limitele OMS privind prerogativele şi mijloacele de a acţiona.

Proiectul de text asupra căruia ţările au convenit solicită „consolidarea arhitecturii globale a sănătăţii” şi subliniază necesitatea de a dezvolta „conceperea şi distribuirea de contramăsuri medicale cum ar fi vaccinuri, tratamente şi produse de diagnosticare, precum şi acces neobstrucţionat, prompt şi echitabil la astfel de contramăsuri”.