Omniasig a înregistrat un profit de 3,48 milioane lei în primul semestru din 2015
Valoarea primelor brute de asigurări subscrise de companie în primele şase luni ale lui 2015 a fost de 457,66 milioane lei, în creştere cu 19,36%, peste nivelul pieţei, iar valoarea despăgubirilor plătite de 242,92 milioane lei, anunţă Agerpres.
Capitalul social al companiei este de 439,65 milioane lei, marja de solvabilitate disponibilă este de 227 milioane lei, gradul de solvabilitate este de 164% şi coeficientul de lichiditate de 1,69, valori cu mult peste pragul legal. Compania deţine cel mai mare capital social de pe piaţa românească de asigurări.
‘Ca primă alegere a clienţilor corporate, Omniasig continuă să fie, în prima jumătate a anului 2015, în fruntea acestui segment, în timp ce segmentul asigurărilor auto (RCA şi CASCO) deţine ponderea cea mai mare din portofoliu, atingând o valoare cumulată a primelor brute subscrise de 326,80 milioane lei, cu 31,48% mai mult decât în perioada similară din 2014’, se spune în comunicat.
Pe segmentul RCA, primele brute subscrise au fost în valoare de 182,03 milioane lei, iar pe CASCO – 144,78 milioane lei. Despăgubirile totale plătite pe aceste linii de business, cumulat, au fost în valoare de 203,57 milioane lei.
Numărul total de reclamaţii primite de Omniasig în semestrul I din 2015 a fost de doar 398, ceea ce reprezintă o scădere de 39,88% faţă de perioada similară a anului trecut şi un procent de 0,05% din numărul total de poliţe active şi de 1,04% din numărul total de dosare de daună plătite în această perioadă. Din cele 398 reclamaţii primite, numai 59 au fost întemeiate, ceea ce reprezintă o scădere de 58,74% în comparaţie cu primul semestru din 2014.
Omniasig marchează 20 de ani de activitate în 2015, perioadă în care a înregistrat peste şase milioane de clienţi. În total, compania a plătit despăgubiri de peste 8,5 miliarde de lei (1,93 miliarde euro), prin peste 1,9 milioane de dosare.
‘Suntem în topul celor mai importante societă?i de asigurare din România, iar OMNIASIG continuă să crească, dovadă rezultatele din primul semestru al anului. Cre?terea din 2015 se datorează, în principal, finalizării procesului de restructurare internă şi a portofoliului, ceea ce ne-a permis intrarea într-un nou ciclu de dezvoltare durabilă, bazată pe o strategie de subscriere prudentă a riscurilor pe toate liniile de produse, atât auto, cât şi non-auto’, a declarat Mihai Tecău, preşedintele Directoratului Omniasig VIG.
Cu ocazia marcării celor 20 de ani de activitate, Omniasig VIG îşi împrospătează vizual brandul şi îşi schimbă sloganul, pentru a sublinia faptul că în centrul tuturor preocupărilor sale se află clientul.
Compania deţine un program complex de reasigurare care acoperă toate portofoliile importante subscrise şi permite transferul riscurilor către pieţele internaţionale specializate, contribuind la întărirea stabilităţii financiare a companiei. Omniasig VIG este o societate administrată în sistem dualist, a cărei conducere este asigurată de Directorat, sub supravegherea şi coordonarea Consiliului de Supraveghere. Compania are un portofoliu de peste 100 produse şi o reţea teritorială extinsă, dintre care 33 de sucursale, organizate în şase regiuni şi 87 de agenţii. Reţeaua de vânzări este reprezentată de 1.200 agenţi şi 400 brokeri.