Omniasig Vienna Insurance Group a înregistrat prime brute subscrise de 455 milioane lei, în primul semestru

Omniasig Vienna Insurance Group a înregistrat, în primele 6 luni ale acestui an, prime brute subscrise în valoare totală de 455,49 milioane lei, fiind la un nivel aproape egal cu cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv 457,66 milioane lei, se arată într-un comunicat al companiei de asigurări, transmis, luni, Agerpres.
Economica.net - lun, 12 sept. 2016, 13:29
Omniasig Vienna Insurance Group a înregistrat prime brute subscrise de 455 milioane lei, în primul semestru

‘Compania îşi dovedeşte, în continuare, stabilitatea financiară, prin menţinerea indicatorilor de solvabilitate şi lichiditate la niveluri ridicate. Astfel, capitalul social al companiei este de 463.807.666 lei, iar indicatorii financiari, conform Solvency II, sunt: SCR (Cerinţa de capital de solvabilitate / Solvency Capital Requirement): 224.585.825,58 lei; MCR (Cerinţa de capital minim / Minimum Capital Requirement): 88.072.382,94 lei; OF (Fonduri proprii / Own Funds): 338.446.823,89 lei; Gradul de solvabilitate: 1,51 (peste limita minimă)’, se precizează în comunicatul Omniasig.

Potrivit companiei, ramurile auto au crescut în prima jumătate a anului 2016, atingând o valoare cumulată a primelor brute subscrise de 307,65 milioane lei, ponderile în cadrul portofoliului auto fiind acum inversate, respectiv scădere de 26% pe linia RCA şi creştere de 19,56% pe Casco, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului anterior.

Astfel, pe RCA, compania a avut prime brute subscrise de 134,55 milioane de lei, iar pe Casco prime de 173,10 milioane de lei. Despăgubirile totale plătite pe aceste linii, cumulat, au fost în valoare de 246,03 milioane lei.

‘Conform analizei comunicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) la sfârşitul lunii august, Omniasig este compania care plăteşte cel mai rapid daunele RCA, durata medie de plată fiind de 6 zile/dosar. De asemenea, potrivit aceleiaşi analize ASF aferente celui de-al doilea semestru din 2015, la Omniasig un procent de 88,90% din dosarele de daună RCA sunt achitate în termenul legal mai mic sau egal de 10 zile. În acelaşi timp, conform analizelor interne ale companiei, pe Casco, 95% din toate dosarele de daună deschise de Omniasig sunt plătite în mai puţin de 5 zile de la data depunerii ultimului document la dosar’, se mai arată în comunicat.

În acelaşi timp, asigurările de tip Property (asigurările de incendiu şi calamităţi naturale) au înregistrat, în acest prim semestru, o valoare a primelor brute subscrise de 91,31 milioane lei, cu 9,31% mai mare decât cea din perioada similară a anului trecut.

De asemenea, rezultatele înregistrate în această perioadă a anului pe alte linii de asigurare au fost: asigurări de răspundere civilă generală: prime brute subscrise în valoare de 17,81 milioane lei, în creştere cu 5,31%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut; asigurări de accidente şi boală (inclusiv de muncă şi boli profesionale): prime brute subscrise – 7,71 milioane lei; asigurări de mijloace de transport aeriene: prime brute subscrise – 5,18 milioane lei; asigurări de mijloace de transport navale (maritime, fluviale, lacustre, canale navigabile): prime brute subscrise – 5,58 milioane lei; asigurări de asistenţă turistică (asigurări de călătorie): prime brute subscrise – 3,33 milioane lei, în creştere cu 22%, faţă de primele 6 luni ale anului 2015.

Te-ar mai putea interesa și
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar companiile care solicită totuși în instanță să se supende executarea,......
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...