OMRO IFN raportează că a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri de 51,8% și a ajuns la un portofoliu de 50,2 milioane de lei în 2022

28 04. 2023
Georgiana Andrei

Societatea a înregistrat un rezultat operațional pozitiv în valoare de 1,7 milioane lei, în creștere cu 16.5% față de anul anterior.

Activitatea de microfinanțare a companiei este finanțată prin împrumuturi și instrumente de garanții oferite prin intermediul Fondului European de Investiții (FEI) și parteneriate cu bănci și instituții financiare internaționale, cum ar fi EBRD și BNP Paribas, precum și prin emisiuni de obligațiuni. Parteneriatul cu Fondul European de Investiții a fost extins prin obținerea unui nou plafon de garantare pentru un portofoliu de 104 milioane de lei, ca parte a programului InvestEU.

În anul 2022, OMRO a acordat cu 25% mai multe credite decât în anul precedent, ajungând la o valoare brută a portofoliului de 50,2 milioane de lei. Volumul creditelor acordate a atins o valoare de 38,7 milioane de lei. Majoritatea creditelor au fost generate prin intermediul platformei digitale, Filbo, reprezentând 67% din numărul total de credite acordate.

„În ceea ce privește segmentarea portofoliului, cele mai multe credite au fost acordate companiilor din sectorul agricol, acestea reprezentând 29% din portofoliu, urmate de cele din comerț și producție. De asemenea, în obiectivul nostru de a propulsa mediul antreprenorial românesc, o categorie importantă o reprezintă companiile care provin din mediul rural. În 2022, aceste companii au reprezentat 49% din portofoliul nostru total”, declară Georgiana Andrei (foto), director financiar OMRO și Filbo.

De asemenea, acțiunile companiei în anul 2022 au vizat susținerea femeilor din mediul antreprenorial românesc, precum și sprijinirea companiilor în depășirea problemelor forței de muncă. În acest context, OMRO a acordat femeilor antreprenor cu 35% mai multe credite față de anul precedent, cu o valoare totală de 17,3 milioane de lei, reprezentând 34% din totalul portofoliului de credite. Mai mult, prin finanțarea acordată, OMRO a susținut un număr de 1.398 de locuri de muncă.

Despre Filbo

Filbo este o platformă Fintech, ce oferă finanțare pentru micro-întreprinderi și antreprenori individuali. Procesul de aplicare este 100% digital, de la selectarea produsului, încărcarea documentelor, identificarea online, până la semnarea electronică a contractului. Soluția digitală de creditare își propune să sporească accesul la finanțare pentru micii antreprenori, adresându-se unui segment care are nevoie de soluții mai rapide și mai flexibile.
Filbo este singurul fintech din România care beneficiază de programele de garanții europene EaSI și InvestEU, oferit de către Fondul European de Investiții.

Despre OMRO

OMRO, companie înființată în anul 1994, este specializată în acordarea de credite pentru finanţarea afacerilor din agricultură şi a întreprinderilor mici, mijlocii şi microîntreprinderi. La începutul acestui an, capitalul propriu al companiei a fost majorat cu 3,3 milioane de lei, printr-o injecție de capital de către acționarul minoritar HELENOS, un fond de investiții pan-European lansat cu suportul Fondului European de Investiții și al unor bănci comerciale cu rol sistemic în Uniunea Europeană.