OMS: Numărul de infectări cu SARS-CoV-2 la nivel global a ajuns la 30,9 milioane, iar cel al morților la peste 958.000
În ultimele trei zile au fost depăşite consecutiv 300.000 de cazuri zilnice, doborând recordul anterior al infecţiilor raportate într-o singură zi, însă cifra deceselor se menţine stabilă de câteva săptămâni la aproximativ 5.000.
Continentul american concentrează jumătate din total contagierilor, 15,5 milioane, în timp ce Asia a depăşit 6,1 milioane de cazuri, iar ambele regiuni raportează peste 100.000 de contagieri zilnice, deşi curba s-a stabilizat în ambele cazuri în cursul ultimei săptămâni.
Situaţia este contrară în Europa, care, cu 5,1 milioane de contagieri, atinge 70.000 de cazuri zilnice, când în martie sau aprilie erau raportate 40.000 de infecţii în cea mai sumbră etapă a izolării generale, chiar dacă în prezent procentul pacienţilor în stare gravă este mult mai mic şi s-a înregistrat şi o descreştere a numărului de decese.
SUA sunt în continuare ţara cu cele mai multe cazuri, 6,7 milioane, deşi India care ocupă locul doi cu 5,4 milioane înregistrează de trei ori mai multe contagieri zilnice, care totuşi s-au stabilizat în ultimele zile la mai puţin de 100.000 într-o singură zi.
Nu există schimbări nici pe lista celor 12 ţări cele mai afectate în privinţa cifrei contagierilor, pe care mai figurează Peru, Columbia, Mexic, Spania, Argentina şi Chile.
Trei din patru pacienţi bolnavi de COVID-19 din întreaga lume, aproape 23 de milioane au fost declaraţi vindecaţi, în timp ce aproximativ 61.000 sunt în stare gravă sau critică.