OMS: Peste 50% din ţările lumii nu au planuri eficiente pentru prevenirea şi tratarea cancerului

Peste jumătate din ţările lumii nu au planuri eficiente de prevenire a cancerului, depistare timpurie şi tratament, în condiţiile în care anual sunt depistate 13 milioane de cazuri noi, potrivit unui studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, publicat luni, de Ziua Luptei Împotriva Cancerului.
Economica.net - lun, 04 feb. 2013, 14:05

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), există o nevoie stringentă de a ajuta statele să reducă numărul deceselor cauzate de cancer şi să asigure tratament şi îngrjire eficiente, pe termen lung, pentru a evita suferinţa în rândul populaţiei şi a-şi asigura dezvoltarea economică şi socială.

Cancerul este una dintre principalele cauze de deces în întreaga lume: 7,6 milioane de oameni au murit de cancer în 2008, iar în fiecare an sunt diagnosticaţi cu această boală aproape 13 milioane de oameni. Mai mult de două treimi dintre noile cazuri depistate apar în ţările în curs de dezvoltare, cu o frecvenţă în continuă creştere.

Pe de altă parte, cercetările în domeniu indică faptul că o treime dintre decesele cauzate de cancer pot fi atribuite unor factori de risc care pot fi evitaţi, precum fumatul, obezitatea, consumul de alcool dăunător sănătăţii sau infecţiile.

Totodată, multe tipuri de cancer, precum cel mamar, de col uterin şi de colon, pot fi tratate cu succes, dacă sunt depistate la timp.

Studiul realizat la comanda OMS, la care au participat 185 de ţări, arată însă că există lipsuri majore în ceea ce priveşte elaborarea unor planuri de acţiune şi combatere efectivă a cancerului. Chiar dacă au pus la punct un plan de gestionare a cazurilor de cancer, multe ţări nu reuşesc să îl implementeze, lipsindu-le capacitatea instituţională sau alocarea bugetară necesară.

Astfel, numai 17 la sută dintre ţările africane şi doar 27 la sută dintre ţările sărace au elaborat planuri pentru combaterea cancerului şi dispun de finanţarea necesară implementării acestora.

Totodată, mai puţin de jumătate din ţări au registre naţionale de cancer, un instrument esenţial pentru colectarea de date relevante privind numărul pacienţilor şi formele de cancer de care suferă, ce pot fi folosite în elaborarea, implementarea şi evaluarea unor politici publice.

De altfel, Agenţia Internaţională de Cercetare a Cancerului (IARC) din cadrul OMS a demarat Iniţiativa globală pentru dezvoltarea registrelor de cancer în ţările cu bugete mici şi medii, în vederea adoptării, la Adunarea Generală programată în mai anul acesta, a unui cadru global de monitorizare pentru prevenirea şi controlul bolilor netransmisibile.

Ţările membre sunt încurajate să evalueze gradul de incidenţă a cancerului şi nivelul dotărilor de care dispun pentru intervenţii ca testul Papanicolau, vaccinul împotriva virusul Papiloma uman (HPV) sau cel împotriva hepatitei B, care pot salva vieţi, dar şi pentru asigurarea îngrijirii paliative pentru pacienţi.

În plus, OMS va pune accent şi pe necesitatea monitorizării factorilor de risc, precum fumatul, regimul alimentar nesănătos şi consumul exagerat de alcool.

Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului (4 februarie) este un eveniment anual care a fost instituit de Uniunea pentru Controlul Internaţional al Cancerului pentru a atrage atenţia oamenilor, organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale că trebuie să fie uniţi în combaterea acestei „epidemii” globale, mai arată OMS.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...