‘Există acest trend descrescător al acoperirii vaccinale. O principală cauză este refuzul părinţilor de a-şi vaccina copiii. Vedem acest trend în mai multe ţări din Europa. Chiar îl vedem în mai multe ţări din Europa, îl vedem în sisteme de sănătate pe care noi le vedem foarte performante, cum ar fi Franţa. Am văzut în aceşti ani o creştere a unor boli, a unor epidemii de rujeolă şi rubeolă în state în care nu ne-am fi aşteptat, iar recent apariţia acelor două cazuri de poliomielită vaccinală în Ucraina spune totul despre ce se poate întâmpla dacă nu ai o acoperire vaccinală corespunzătoare’, a afirmat Olsavszky, la Senat, la dezbaterea cu tema ‘Vaccinarea obligatorie – pro sau contra’, organizată de grupul parlamentar PSD.
El a subliniat că o acoperire vaccinală corespunzătoare, conform recomandărilor OMS, este de peste 95%, iar în Ucraina în regiunea unde au apărut acele două cazuri de poliomielită a fost de 15%.