OMS: Tinerii sănătoşi ar putea să nu fie vaccinaţi pentru noul coronavirus înainte de 2022

Tinerii sănătoşi ar putea să nu fie vaccinaţi pentru noul coronavirus înainte de 2022, în condiţiile în care autorităţile din domeniul sănătăţii se concentrează mai întâi pe imunizarea persoanelor vârstnice şi vulnerabile, au declarat miercuri oficiali ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite CNBC, citat de News.ro.
Economica.net - joi, 15 oct. 2020, 06:56
OMS: Tinerii sănătoşi ar putea să nu fie vaccinaţi pentru noul coronavirus înainte de 2022

Dr. Soumya Swaminathan, cercetătorul şef al OMS, a spus că lucrătorii din sectorul medical, cei din sectoarele esenţiale şi vârstnicii vor primi primii vaccinul, dar că detaliile referitoare la priorităţi sunt încă stabilite de OMS şi grupurile sale consultative. Şi, desigur, un vaccin pentru noul coronavirus trebuie mai întâi să fie declarat sigur şi eficace de către OMS, Uniunea Europeană sau Statele Unite.

„Oamenii tind să creadă că pe 1 ianuarie sau pe 1 aprilie vor lua vaccinul, iar apoi lucrurile vor reveni la normal. Nu va funcţiona aşa”, a spus Swaminathan.

Ea a adăugat că lumea va avea, sperăm, cel puţin un vaccin sigur şi eficace până în 2021, dar acesta va fi disponibil în „cantităţi limitate”. Grupul consultativ strategic de experţi în imunizare al OMS, sau SAGE, a publicat recent orientări pentru ţări cu privire la modul de stabilire a prioritizării diferitelor grupuri de oameni.

Mai mult de 10 vaccinuri împotriva coronavirusului, din întreaga lume, se află în studii clinice de fază finală, a spus Swaminathan, adăugând că, pe măsură ce diferite vaccinuri pot primi aprobarea pentru a fi distribuite, SAGE va publica îndrumări cu privire la populaţiile pentru care este cel mai potrivit vaccinul şi cum să fie distribuit, mai precizeaza News.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Peste 60 de universități din Germania și Austria au anunțat că se retrag de pe rețeaua socială X, din cauza derivelor antidemocratice întâlnite pe această platformă
Peste 60 de universități din Germania și Austria au anunțat că se retrag de pe rețeaua socială X, din cauza derivelor ...
Peste 60 de universităţi germane şi austriece au anunţat vineri că se retrag de pe reţeaua socială X a miliardarului american Elon Musk, îngrijorate de derivele antidemocratice ale acestei......
Compania petrolieră a Serbiei NIS, controlată de Gazprom și cu benzinării în România, a fost sancționată de SUA. Rușii trebuie să vândă tot, în 45 de zile, altfel Serbia rămâne fără petrol
Compania petrolieră a Serbiei NIS, controlată de Gazprom și cu benzinării în România, a fost sancționată de SUA. ...
În urma noilor sancțiuni ale Statelor Unite împotriva sectorului petrolier rusesc, Gazprom Neft va avea la dispoziție ...
Partidul Liberal din Canada îl va alege pe succesorul prim-ministrului Justin Trudeau pe 9 martie
Partidul Liberal din Canada îl va alege pe succesorul prim-ministrului Justin Trudeau pe 9 martie
Partidul Liberal al premierului canadian demisionar Justin Trudeau a anunţat în noaptea de joi spre vineri că înlocuitorul ...
SUA au mărit la 25 de milioane de dolari recompensa pentru arestarea președintelui venezuelean Maduro, chiar în ziua în care el a depus jurământul de învestire pentru al treilea mandat
SUA au mărit la 25 de milioane de dolari recompensa pentru arestarea președintelui venezuelean Maduro, chiar în ziua în ...
Statele Unite ale Americii au anunţat vineri creşterea la 25 de milioane de dolari a recompensei pe care o oferă pentru ...