Omul de afaceri brașovean Călin Donca a fost arestat preventiv pentru delapidare, evaziune și înșelaciune cu o criptomonedă pe care o crease chiar el
„A fost dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile, pentru cei trei inculpaţi, respectiv Călin Donca, Ileana Buzatu şi Iulia Elena Dobre. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la pronunţare. Toţi au contestat măsura dispusă”, a precizat sursa citată.
Conform unui comunicat transmis de DIICOT către AGERPRES, cei trei ar fi membri ai unei grupări infracţionale şi sunt cercetaţi pentru săvârşirea de infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi operaţiuni de manipulare a pieţei de capital.
Astfel, potrivit anchetatorilor, respectivele persoane ar fi înregistrat în contabilitatea unor societăţi operaţiuni fictive, cu consecinţa micşorării bazei de calcul a impozitului pe profit şi a măririi cuantumului TVA deductibilă, care a avut ca rezultat sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului consolidat al statului, cauzând un prejudiciu de 4.346.286 de lei.
De asemenea, prin documente care ar atesta operaţiuni fictive, liderul grupării ar fi transferat sau ar fi dispus transferarea a 8.337.746 de lei între societăţi aparţinând sau controlate de membrii grupării, dintre care una ar fi înregistrată în Emiratele Arabe Unite – Dubai, precum şi achiziţionarea unor bunuri de lux, în valoare de 340.000 de dolari, toate acestea fiind însuşite din patrimoniul societăţii, fapt care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare având consecinţe deosebit de grave.
Totodată, membrii grupării ar fi iniţiat un proiect în domeniul monedelor virtuale, deţinut şi controlat de către aceştia, creând propria monedă virtuală.
„Având în vedere interesul scăzut pentru aceasta, membrii grupării ar fi întreprins operaţiuni de manipulare a pieţei de capital, inducând, totodată, persoanele interesate în eroare, prin diseminarea în spaţiul public a unor informaţii nereale, potrivit cărora investiţia în această monedă virtuală poate genera câştiguri de 100 de ori mai mari, şi reuşind obţinerea unor sume importante de bani (aproximativ 700.000 de USD)”, susţin procurorii de combatere a criminalităţii organizate.