Omul de afaceri Ilie Carabulea şi fiul său au fost puşi în libertate de Tribunalul Sibiu

Omul de afaceri Ilie Carabulea şi fiul său, Oprea Carabulea, reţinuţi, alături de alte cinci persoane, într-un dosar de delapidare şi spălare de bani, au fost puşi în libertate de Tribunalul Sibiu, deoarece le-au expirat mandatele de reţinere, iar instanţa a amânat pronunţarea.
Economica.net - vin, 04 mart. 2016, 07:01
Omul de afaceri Ilie Carabulea şi fiul său au fost puşi în libertate de Tribunalul Sibiu

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Sibiu, Cornelia Prundariu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că instanţa a decis amânarea pronuţării în acest caz până vineri la ora 16.00, după deliberările care au durat până vineri dimineaţa la ora 4.00.

Conform sursei citate, judecătorii Tribunalului au decis amânarea pronunţării deciziei, invocând nevoia de timp pentru prezentarea concluziilor scrise.

În aceste condiţii mandatele de reţinere emise pe 24 de ore au expirat, iar Ilie Carabulea, Oprea Carabulea, Angela Toncescu, Liviu Stoicescu, Maria Cosa, Georgeta Crideanu şi Gheorghe Năsaru au fost puşi în libertate.

Omul de afaceri Ilie Carabulea şi fiul său, Oprea Carabulea, au fost reţinuţi miercuri, alături de Angela Toncescu, Liviu Stoicescu, Maria Cosa, Georgeta Crideanu şi Gheorghe Năsaru, de procurorii DIICOT Sibiu, în urma percheziţiilor care au avut loc la sediile Carpatica Asig S.A., într-un dosar de delapidare şi spălare de bani.

Procurorii DIICOT au făcut miercuri 13 percheziţii la Sibiu şi Bucureşti , iar surse judiciare declarau pentru MEDIAFAX că, la sfârşitul anului 2014 – începutul anului 2015, Carabulea Oprea, Micu Daniel, Crideanu Georgeta, Popa Ana şi Toncescu Angela au constituit un grup infracţional, în condiţiile în care Carpatica Asig avea o situaţie financiară precară şi nu mai îndeplinea condiţiile de solvabilitate, în sensul că valoarea marjei de solvabilitate disponibile scăzuse sub valoarea marjei de solvabilitate minime determinate în conformitate cu reglementările legale în vigoare în materia asigurărilor. Scopul grupului era săvârşirea unor infracţiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asig şi evitarea suspendării autorizaţiei de funcţionare de pe piaţa asigurărilor din România.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Primele blindate Cobra făcute de Otokar au ajuns în România. Contractul include peste 1.000 de vehicule
FOTO Primele blindate Cobra făcute de Otokar au ajuns în România. Contractul include peste 1.000 de vehicule
Otokar a făcut prima livrare de blindate Cobra către România, ca parte din contractul de peste 4 miliarde de lei. ...
Misiunea OCDE în România, interesată în special de cauzele deficitului bugetar la o întâlnire cu liderii Blocului Național Sindical
Misiunea OCDE în România, interesată în special de cauzele deficitului bugetar la o întâlnire cu liderii Blocului Național ...
Reprezentanţi ai conducerii Blocului Naţional Sindical (BNS) au avut, marţi, o întâlnire cu membri ai misiunii Organizaţiei ...
Romgaz anunță când începe plata dividendelor pentru anul 2024. Ce trebuie să știe persoanele interesate
Romgaz anunță când începe plata dividendelor pentru anul 2024. Ce trebuie să știe persoanele interesate
S.N.G.N. Romgaz S.A. anunță investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că va începe din dată de 25 ...
UE are în vedere un plafon de preț pentru petrolul rusesc de 45 de dolari barilul și interzicerea gazoductelor Nord Stream în noul pachet de sancțiuni
UE are în vedere un plafon de preț pentru petrolul rusesc de 45 de dolari barilul și interzicerea gazoductelor Nord Stream ...
Pachetul 18 de sancțiuni al UE propune reducerea plafonului de preț pentru petrolul rusesc de la 60 la 45 de dolari și ...