Omul de afaceri Ioan Niculae, audiat la DNA în dosarul privind cărţile scrise în penitenciar

Economica.net
12 10. 2016
ioan_niculae_5671113_05975000

Ioan Niculae a ajuns la Direcţia Naţională Anticorupţie în jurul orei 9.50 şi la intrare nu a făcut nicio declaraţie.

Potrivit unor surse judiciare, Ioan Niculae a fost citat să se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a da declaraţii în calitate de martor, el fiind printre cei care au beneficiat de reducerea pedepsei pentru că a scris cinci cărţi cât a stat în penitenciar.

Ioan Niculae a fost eliberat condiţionat în 15 iulie, după ce a executat un an şi trei luni din pedeapsa de doi ani şi şase luni de închisoare primită în dosarul „Mită la PSD”.

Cât a stat în detenţie, Ioan Niculae a scris cinci cărţi – „Bioetanolul, combustibilul viitorului”, „Biodieselul motorina ecologică”, „Valorificarea energetică a biomasei”, „Orientări moderne în producţia vegetală”, „Tehnologii moderne de producere a utilizare a alcoolului metilic” -, în aproape cinci luni după ce a fost încarcerat.

Ancheta în acest caz a fost începută în ianuarie, după ce DNA s-a sesizat din oficiu cu privire la suspiciunea săvârşirii infracţiunii de favorizare a făptuitorului, respectiv pentru ajutorul dat unor condamnaţi. Anchetatorii susţin că fapta ar fi fost săvârşită de mai multe persoane care au acţionat concertat în scopul de a crea aparenţa că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru ca persoanele condamnate să fie liberate condiţionat.

Conform Legii 254/2013 privind executarea pedepselor, în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice, se consideră 30 de zile executate pentru fiecare lucrare ştiinţifică.

„Pentru a profita de această prevedere, s-ar fi creat un mecanism în care ar fi implicate cadre universitare, reprezentanţi ai unor edituri şi membri ai comisiilor din penitenciare, care au acţionat coroborat, astfel încât persoanele condamnate să apară ca autori de lucrări ştiinţifice, iar pedepsele aplicate de instanţe să se considere ca executate”, susţin procurorii DNA.

Din datele Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, 188 de deţinuţi au scris şi publicat peste 400 de cărţi în ultimii doi ani, printre aceştia fiind George Becali, George Copos, Mihai Stoica, Cătălin Voicu, Miron Mitrea, Dan Voiculescu, Dan Diaconescu şi Ioan Niculae.