Omul de afaceri Nelu Iordache a fost condamnat la șase ani de închisoare în Dosarul Transalpina

Omul de afaceri Nelu Iordache, patronul companiei Romstrade, a fost condamnat definitiv marţi de Curtea de Apel Bucureşti la șase ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, într-un dosar în care este acuzat alături de foşti şefi de la CNADNR Craiova de nereguli în atribuirea unui contract privind modernizarea Transalpina.
AGERPRES - mar, 09 nov. 2021, 20:08
Omul de afaceri Nelu Iordache a fost condamnat la șase ani de închisoare în Dosarul Transalpina

De menţionat că la instanţa de fond, Tribunalul Bucureşti, Nelu Iordache fusese achitat.

Patronul Romstrade se află în prezent în penitenciar, unde execută o altă condamnate definitivă de 11 ani şi 9 luni de închisoare, într-un dosar legat de fraude cu fonduri europene alocate pentru construcţia autostrăzii Nădlac – Arad.

În dosarul „Transalpina” au mai fost condamnaţi la pedepse cu suspendare foşti şefi şi angajaţi de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova: Adrian Lumezeanu (director regional) – 4 ani cu suspendare, Doina Ilie (director economic) – 4 ani cu suspendare, Delia Mihaela Nedelcu (şef Serviciu organizare şi derulare achiziţii) – 3 ani şi 6 luni cu suspendare, Florina Iovan (persoană desemnată să efectueze controlul financiar preventiv) – 3 ani şi 6 luni cu suspendare.

În cazul lui Emil Ion Pană, consilier juridic, a fost încetat procesul penal ca urmare a decesului acestuia.

Pe latură civilă, instanţa a dispus ca Nelu Iordache şi ceilalţi condamnaţi să plătească în solidar către CNADNR suma de 45,7 milioane lei reprezentând daune materiale.

Procurorii anticorupţie spun că angajaţii CNADNR Craiova, Adrian Lumezeanu, Doina Ilie, Delia Nedelcu şi Emil Pană, au încălcat legea privind achiziţiile publice, semnând, la data de 5 septembrie 2008, un contract privind modernizarea DN 67C Bengeşti – Sebeş pe o porţiune de 148 km (Transalpina), cu o societate reprezentată de omul de afaceri Nelu Iordache.

„În cuprinsul documentului a fost introdusă o clauză diferită de prevederile documentaţiei de atribuire, potrivit căreia plata lucrărilor de către CNADNR se va face prin emiterea de bilete la ordin în euro plătibile în lei la cursul BNR euro/leu valabil la data plăţii. Această clauză a fost introdusă la solicitarea omului de afaceri care a şi condiţionat semnarea contractului de introducerea acestei modificări”, se arată în comunicatul citat.

Astfel, în perioada 2008 – 2012, pentru facturile emise, firma omului de afaceri a primit un număr de 48 de bilete la ordin care, ulterior, au fost vândute către mai multe instituţii de credit.

„În urma acestui demers infracţional a fost cauzat CNADNR un prejudiciu în sumă de 45.798.769 lei, reprezentând echivalentul diferenţei de curs valutar dintre momentul emiterii unui număr de 48 de bilete la ordin în euro şi momentul plăţii lor în lei. În acelaşi timp, a fost obţinut un folos patrimonial pentru firma reprezentată de inculpatul Iordache Nelu, constând atât în transferul riscului valutar din sarcina acestuia în sarcina CNADNR, cât şi în obţinerea unui preţ mai bun pentru biletele la ordin vândute decât ar fi obţinut dacă ar fi fost emise în lei”, mai arăta DNA.

Nelu Iordache se află deja în închisoare după ce în data de 8 septembrie a fost condamnat de Curtea de Apel București la 11 ani și nouă luni într-un dosar de fraudă a construcției Autostrăzii Arad-Nădlac.

Conform deciziei de atunci a instanţei, Nelu Iordache a primit 6 ani şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, 6 ani şi 6 luni pentru delapidare cu consecinţe deosebit de grave, 4 ani şi 6 luni pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi 2 ani pentru înşelăciune.

Pedepsele au fost contopite, rezultând o condamnare finală de 11 ani şi 9 luni închisoare, din care se va scădea perioada reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu (1 decembrie 2012 – 25 august 2014).

Citește și: https://www.economica.net/11-ani-si-noua-luni-de-inchisoare-pentru-fostul-rege-al-asfaltului-nelu-iordache-in-dosarul-de-frauda-la-constructia-autostrazii-nadlac-arad-condamnare-definitiva_530576.html

Te-ar mai putea interesa și
45,8 milioane de tone de  mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
45,8 milioane de tone de mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 45,869 milioane tone, în primele nouă luni din 2024, iar transportul de containere a însumat......
Criză Taiwan – Primul exerciţiu ce simulează o escaladare a conflictului militar cu China
Criză Taiwan – Primul exerciţiu ce simulează o escaladare a conflictului militar cu China
Taiwan - Biroul prezidenţial a desfăşurat primul exerciţiu de masă ce simulează o escaladare militară din partea Chinei, ...
Stocul de gaze înmagazinate pentru iarna aceasta scade rapid în România. Situație dificilă și în Europa
Stocul de gaze înmagazinate pentru iarna aceasta scade rapid în România. Situație dificilă și în Europa
Cu mai bine de trei luni înainte de finalul oficial al sezonului rece, gradul de umplere al depozitelor de gaze din România ...
Nippon Steel a prelungit perioada de închidere a achiziției US Steel, pentru trimestrul I 2025
Nippon Steel a prelungit perioada de închidere a achiziției US Steel, pentru trimestrul I 2025
Compania japoneza Nippon Steel a anunțat că a prelungit perioada de închidere pentru achiziția sa de 15 miliarde de dolari ...