Omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, denunţător în dosarul lui Ludovic Orban

Economica.net
20 04. 2016
ludovic_orban_12409200_06411600

Omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu este cel care l-a denunţat pe Ludovic Orban în dosarul în care liberarul este acuzat că ar fi cerut bani unui om de afaceri pentru campania electorală, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Aceleaşi surse au precizat că Urdăreanu a purtat tehnică la una dintre întâlnirile pe care le-a avut cu Ludovic Orban, înregistrându-l pe acesta când îi cerea 50.000 de euro, bani care urmau să ajungă la doi patroni de televiziune, Sorin Oancea, directorul B1 Tv, şi Cozmin Guşă, acţionarul postului Realitatea Tv, pentru a îşi asigura apariţiile televizate în timpul campaniei electorale. Sursele citate au precizat că Ludovic Orban ar fi încercat să negocieze promovarea şi cu o altă televiziune, însă costurile erau prea mari.

Potrivit procurorilor, Urdăreanu a acceptat înţelegerea „în considerarea funcţiei de conducere pe care Orban Ludovic o deţine în cadrul unui partid şi a potenţialului de intervenţie al acestuia în domenii de interes în afacerile controlate de acest om de afaceri”.

Înregistrarea ambientală făcută de Tiberiu Urdăreanu a fost depusă ca probă, în dosar.

Sorin Oancea, director general al postului de televiziune B1 Tv şi Cozmin Guşă, acţionar al postului Realitatea Tv, au fost audiaţi ca martori în acestă cauză, ambii susţinând că nu au cerut şi primit bani de la Ludovic Orban.

Ludovic Orban nu a intrat în posesia banilor pe care i-a solicitat lui Urdăreanu, fiind necunoscut motivul pentru care ulterior nu s-a mai întâlnit cu omul de afaceri.

Tiberiu Urdăreanu este judecat, alături de primarul din Iaşi, Gheorghe Nechita, pentru că i-ar fi dat mită edilului pentru implementarea de către UTI, firma pe care o deţine, a sistemului de management al traficului din Iaşi. Ulterior deschiderii dosarului, omul de afaceri a făcute mai multe denunţuri pentru a îşi reduce pedeapsa. Un alt dosar deschis în urma denunţului formulat de Urdăreanu este cel al primarului din Craiova, Lia-Olguţa Vasilescu.