Omul de ştiinţă care a avertizat Japonia de cutremur, considerat un amator în ţara sa

Considerat a fi un 'nimeni' de către industria nucleară japoneză, seismologul Katsuhiko Ishibashi a petrecut două decenii urmărind cum prezicerile sale se transformă în realitate. Mai întâi în cazul cutremurului Kobe din 1995, iar apoi în cel al dezastrului de la Fukushima. Profesorul susţine că guvernul japonez încă nu a înţeles avertismentele sale, relatează portalul de ştiri Bloomberg.
Economica.net - mie, 23 nov. 2011, 14:42

Omul de ştiinţă, în vârstă de 67 de ani, şi-a amintit într-un interviu cum şeful său l-a condus la Ministerul Construcţiilor, cerându-i să-şi ceară scuze pentru scrierea unei cărţi în 1994 în care sugera că oraşele nipone sunt puse în pericol de codul japonez al construcţiilor. Cinci luni mai târziu, un cutremur care a devastat oraşul Kobe s-a soldat cu mii de victime. Cartea, intitulată ‘A seismologist warns’ (‘Un seismolog avertizează’), a devenit un best-seller, scrie Agerpres.

Haruki Madarame, acum preşedinte al Comisiei japoneze pentru securitate Nucleară, l-a considerat pe seismolog a fi un amator, atunci când acesta a avertizat asupra unui ‘dezastru de cutremur nuclear’, un termen inventat de omul de ştiinţă nipon în 1997.

Profesorul susţine că Japonia încă subestimează riscul utilizării reactoarelor nucleare într-o ţară afectată de aproximativ 10% din numărul total de cutremure din lume. ‘Ce lipsea – şi încă lipseşte – este o apreciere a pericolului’, a declarat Katsuhiko Ishibashi, citat de Bloomberg. ‘Înţeleg că nu ne vom închide toate centralele nucleare, dar ar trebui să le clasăm în funcţie de gradul de risc şi să le eliminăm treptat pe cele mai proaste’, a completat acesta.

Seismologul a mai menţionat că printre cele mai vulnerabile reactoare ale Japoniei se numără şi cele mai vechi ale acesteia, construite fără tehnologia modernă de protejare împotriva cutremurelor. Abia acum patru ani, Japan Atomic Power Co. a identificat o linie de falie activă care trece pe sub reactorul din Tsuruga, care a fost deschis în 1970 la 120 de km de Osaka, aproape de un lac care furnizează apă pentru milioane de oameni din regiune.

Te-ar mai putea interesa și
Măsurile prevăzute în ”ordonanţa trenuleţ” vor avea un impact de peste 133 miliarde lei, în 2025
Măsurile prevăzute în ”ordonanţa trenuleţ” vor avea un impact de peste 133 miliarde lei, în 2025
Impactul financiar al măsurilor prevăzute în "ordonanţa trenuleţ" va fi de 133,37 miliarde lei, în 2025, conform Notei de fundamentare a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind unele......
Alocațiile pentru copii nu mai cresc de la 1 ianuarie
Alocațiile pentru copii nu mai cresc de la 1 ianuarie
Majorarea alocației de stat pentru copii, care ar fi trebuit să aibă loc de la începutul anului viitor, nu va mai fi ...
Un nou accident aviatic: un avion a luat foc la aterizare, în Canada
Un nou accident aviatic: un avion a luat foc la aterizare, în Canada
Aeroportul  din Halifax, Canada, a fost închis temporar sâmbătă seară, după ce un avion a avut o problemă la aterizare, ...
Scade la jumătate plafonul veniturilor pentru microîntreprinderi, de la 1 ianuarie 2025. O nouă reducere va avea loc și în 2026
Scade la jumătate plafonul veniturilor pentru microîntreprinderi, de la 1 ianuarie 2025. O nouă reducere va avea loc și ...
Proiectul ordonanței “trenuleț”, publicat de Ministerul Finanțelor, reduce la jumătate plafonul de venit până la ...