Omul nou şi dictatura stomacului

Pumnul comunist a lăsat indentaţii nu doar în stomacul, ci şi (sau mai ales) pe creştetul României. Ştefan Colceriu puncta, recent, într-un excelent editorial pe Republica, că „degradarea a României a început odată cu instaurarea regimului comunist. Ca în cazul tuturor societăților eșuate sub valurile confuziei, loviturile de grație pe care le-a primit țara au fost, în primul rând, de ordin moral: în câțiva ani de la ocupația sovietică, țara a devenit de nerecunoscut. Elita ei, adică valorile din toate domeniile, au fost înlocuită în mod sistematic de opusul ei absolut, pegra.”

Şi nu se înşală. Dorinţa iniţială a ruşilor, după ce au tăiat, pofticioşi, din tortul mondial, împreună cu americanii, a fost să fie linişte. Şi cum altfel ar fi fost mai linişte decât fără oameni cu idei, cu principii, oameni care să te tot deranjeze din dulcele proces ideologic de creare a omului nou? Împuşcaţi în ceafă, trimişi să fie zidiţi sub dalele Canalului, distruşi şi nenorociţi prin lungi procese dezumanizante prin puşcării de bătrânei mieroşi şi plini de lacrimi precum Vişinescu, intelectualii şi elitele care aveau tupeul să aibă vreo opinie contrară ideologiei cretine au dispărut, treptat, dintre guşaţii tari în pumn şi laţi în ceafă, analfabeţi funcţionali, care au ajuns, vezi recentul caz Gabriel Oprea, doctori şi academicieni de renume mondial.

Şi a funcţionat. Sub plăpumioara călduroasă a unei linişti plăcute, o întreagă populaţie (că nu-i poţi spune popor) de oameni noi a început să mărşăluiască sub drapelul fluturând cu seceră şi ciocan. Odată scoasă din ecuaţie educaţia reală, cu cărţi şi profesori pe bune, nimeni nu s-a mai oprit din marşul glorios, fie şi câteva secunde, ca să se întrebe: păi dacă toţi suntem egali, de ce mă poate trimite această coadă de topor la Canal? Păi dacă toţi suntem egali, de ce securiştii şi nomenclaturiştii mănâncă icre negre cu polonicul, iar eu mă înfrupt cu gheare de găină şi râturi de porc, şi alea obţinute după ore de stat la coadă?

Aşa că Revoluţia ne-a prins săraci, cu o lucire de nebunie în ochi, adusă de hămeseală, dar, cel mai important, needucaţi (ceea ce confundăm, astăzi, cu educaţia, era pur şi simplu o îndoctrinare ideologică. Pentru a proba această afirmaţie, este suficient să întrebaţi 10, 50, 100, 1.000, 1.000.000 de persoane „educate” înainte sau imediat după ’89 ce ştiu nu despre România, deşi şi aici avem mai degrabă pusee de naţionalism extremist decât de cultură naţională, ci despre restul lumii). Sub stindardul omului nou, făcut din stomac puternic, gata să digere gheare de găini bătrâne şi delaţiuni din partea membrilor propriei familii, din trup puternic, gata să se înmulţească, să muncească şi să se sacrifice în numele Crezului comunist, şi din creier lipsit de circumvoluţiuni, lipsit de structurile necesare curiozităţii sau întrebării, s-au născut generaţii de oameni-guri, oameni-stomac, oameni-biceps.

Ştiu, sună subţire şi prăpăstios, aproape apocaliptic. Toţi avem prieteni inteligenţi, oameni de cultură, oameni cu spirit critic şi degrabă vărsătorii de logică asupra maselor. Şi totuşi, vă întreb, unde au fost aceşti prieteni timp de 25 de ani? Au condus? Au avut acces la naşterea legilor sau la împărţirea răspunderii? Nu, spuneţi? Dar cine a condus? Poate cineva să explice fenomene precum Oprea, Vanghelie, Oprişan, Becali, Vadim, Mischie, Fenechiu etc. etc.? De unde credeţi voi, cei ce încă vă puneţi întrebări, că au răsărit aceste specimene, aceste bestii antice, venite din timpuri străvechi, la care ne minunăm toţi ca la nişte extratereştri fără ochi, ce comunică prin culori? În ce fel ar putea cineva să devină o mischie? Ce este tot acest munte diform din carne, din care ies la grămadă mâini, picioare şi guri hrăpăreţe de foşti şi actuali securişti, comunişti şi viermuşi lipsiţi de orice principiu moral, orice cultură generală, oameni care ar face absolut orice pentru a-şi ostoi setea de bani (pentru că ei până şi puterea o confundă cu asta), şi cum ar putea să conducă real şi pe principii democratice un stat european către libertate, Justiţie şi prosperitate? Cine sunt aceşti oameni care ne chinuie şi ne mutilează de 80 de ani?

Păi, ei sunt. Omul nou. Omul-stomac. O armată masivă de stomacuri putrede cu mâini, picioare şi guri dinţoase, care s-au năpustit să apuce, să tragă, să smulgă, să-şi ia, să posede. Şi aici, după toată această călătorie, o să facem o pauză pentru a ne imagina următoarele.

Se făcea că suntem în 2016. În acest an, expansiunea fără precedent a influenţei Statelor Unite ale Americii a îmbrăţişat globul pământesc, şi ameninţă să nu-i mai dea drumul niciodată. Sunt multe persoane care suspectează SUA că sunt moi, laşe, grase, lacome, lipsite de viziune sau de reacţie. Eu nu sunt una dintre ele. Părerea mea personală, îi puteţi spune teorie a conspiraţiei a unui nebun cu tichie din staniol pe cap, este că SUA joacă un joc foarte pervers, pe termen lung, numit dominaţie mondială. Să vedem cum arată, în acest moment, globul: după o criză mondială fără precedent, pentru care au fost învinovăţite în special SUA, avem o precipitare a evenimentelor în Estul Europei.

SUA au declanşat, acum câţiva ani, un tărăboi mondial: domnule, nu se mai poate cu terorismul! Ăştia se finanţează prin paradisurile fiscale din lume! Trebuie să semnăm un acord cu toţii: gata cu paradisurile fiscale! Gata cu secretul bancar! Nu se poate aşa! Sigur, după ce toate ţările au semnat, iar Elveţia a început să-şi toarne deponenţii, iscând un nou scandal şi marcând sfârşitul business-ului care a consacrat-o ca stat bancar, SUA s-au răzgândit: ştiţi ceva, noi nu mai semnăm nimic, niciun acord. Ba, mai mult, „oculta financiară” nu mai pridideşte să care banii ascunşi prin insule în noul paradis fiscal al lumii, Statele Unite ale Americii.

Apoi, o ţară care deţine o treime din resursele mondiale de gaze şi un teritoriu gigantic, Rusia, e încolţită, cu spatele la perete. Salariul mediu pe economie a scăzut de la 900 la 400 de dolari în doi ani, şi au fost forţaţi să coboare preţului gazelor de la 550 la mai puţin de 200 de dolari.

Nu întâmplător, în România, arestarea lui Ioan Niculae şi închiderea combinatelor lui de îngrăşăminte a marcat un moment inedit: pur şi simplu nu a mai fost nevoie să cumpărăm gaz rusesc. Înainte combinatele lui Niculae consumau gaze româneşti ieftine, în timp ce populaţia se încălzea cu un mix de gaze ruseşti scumpe şi gaze româneşti ieftine. De la o pondere de circa 30% în consumul intern la nivelul unui an, la un preţ de 550 de dolari mia de metri cubi, ruşii au ajuns să ne vândă cam 5% (poate) din total, la un preţ egal cu al nostru. Sigur, poate fi o coincidenţă; poate fi. La fel cum poate fi faptul că ţările baltice tocmai şi-au extins capacitatea de interconectare cu Vestul (curent electric) şi şi-au tras o conductă de gaze pe sub mare tot spre Vest. Pare că Estul Europei va funcţiona, în acelaşi timp, ca furnizor de resurse şi ca perete de izolare între ruşi şi Vest. În acest fel, Rusia va fi izolată, iar veşnicul ei şantaj (pun mâna pe robinetul de gaze şi o să tremuraţi de frig) va lua sfârşit.

Este un moment important. Nu degeaba OMV aproape că a recunoscut că e controlată de ruşi şi se pregăteşte să facă nişte schimburi de active cu Gazprom, nu degeaba chinezii vin să adulmece pe lângă kazahi, amuşinând Rompetrol. Se dă o bătălie crâncenă pe resurse, iar noi suntem în mijlocul unei zone importante: aceea dintre ruşi şi Europa.

Sigur, trebuie să avem foarte multă grijă la ce ascunde sintagma veste bună pentru România, veste proastă pentru Rusia. Ar putea să vă vorbească despre asta georgienii, ucrainenii şi, mai nou, moldovenii noştri de peste Prut. V-ar putea spune cum lucrurile care par să dea o speranţă se pot schimba peste noapte. Sigur, România este membru NATO, iar NATO (adică SUA, hai să n-o mai dăm după cireş) tocmai ce a instalat aici un scut antirachetă (dacă dormiţi mai bine noaptea, puteţi să credeţi că principala grijă a „aliaţilor” este populaţia. Personal am altă părere). Iar acum, nici mai mult, nici mai puţin, vor să crească de patru ori (!) bugetul militar pentru forţele din Europa de Est. Să-l lăsăm pe veşnicul Dan Mihalache, pironit de forţe oculte în Cancelaria Prezidenţială pare-se pe viaţă şi trecut deja prin toate regimurile politice ale ţării, să explice ce a discutat la ultima vizită în SUA:

„Mihalache a vorbit şi despre creşterea de patru ori a bugetului destinat Iniţiativei pentru Reasigurare Europeană: „Confirmă angajamentul Statelor Unite privind susţinerea Aliaţilor din flancul estic al NATO şi descurajarea factorilor de risc din regiune. Sperăm că acest angajament va crea o tendinţă în ceea ce priveşte rezultatele summit-ului NATO din vară, de la Varşovia, care vor indica în mod clar interesul Alianţei şi al partenerului nostru strategic, Statele Unite ale Americii, faţă de securitatea din regiune”.

Să recapitulăm. America măreşte bugetul militar de patru ori pentru Estul Europei, pentru securitatea din regiune şi descurajarea factorilor de risc din regiune. Păi în regiune există un singur factor de risc, că nu văd să invadeze Lituania Polonia foarte curând. Sau Republica Moldova să invadeze, Doamne fereşte, Ungaria.

Şi acum să ne întoarcem la oile noastre. Este un moment critic şi care musteşte de oportunitate pentru România. Nu de pomană primim atâta atenţie de la „partenerul” nostru, SUA: pur şi simplu avem o poziţie excelentă în noile sale planuri. Acum ar fi momentul să negociem tot felul de lucruri, spre exemplu renunţarea la vize, spre exemplu o poziţie mai bună în negocieri etc. Din păcate, în fruntea ţării se află armata de stomacuri despre care vorbeam în debutul textului. Cu cine să negociezi cu SUA? Cu cine să te aperi dacă Rusia, atrasă momentan pe două fronturi (în Ucraina şi Siria) şi pusă în genunchi pe coji de nucă de NATO din punct de vedere financiar, încearcă tactica ursului ca să iasă de la colţ? Păi, vă spun eu cu cine. Cu secretara lui Oprea, decretată doctor în apărare militară de acelaşi personaj, care a ajuns dintr-un simplu analfabet funcţional un om care are dreptul să acorde cea mai înaltă distincţie academică în domeniul apărării României. Cu generalii săi doctori, făcuţi pe o bandă rulantă operată de alţi automatoni ca Oprea care, în capăt, le lipesc o diplomă de doctor peste stomacul umflat. Cu toată armata aia diformă de politruci şi securişti abjecţi, lipsiţi de gândire critică sau de viziune, zeloşi doar în îndeplinirea celor mai absurde şi cretine ordine.

Cu acei tineri folosiţi pe post de marionete de bătrâni unsuroşi şi trecuţi prin regimuri sângeroase. Atât de puternic au mâinile înfipte în ei, încât poţi să le vezi degetele mişcându-se atunci când noua generaţie de „politicieni” deschide gura.

Pentru asta este bună Educaţia. De asta nu este bine să plagiezi şi să încerci să obţii direct foloasele, fără să-ţi deranjezi netezimea creierului cu absolut nimic. Pentru că este posibil să ajungi în situaţia în care 20 de milioane de oameni şi viitorul lor să depindă de tine. Şi aici poţi să transformi munca ta cu tine, ca persoană, într-un viitor bun pentru zeci de milioane de oameni, sau poţi să fii şi să rămâi o coadă de topor îndoctrinată ideologic ca Iliescu, şi să pui mai presus decât soarta a 20 de milioane de oameni o cauză. Cel mai des, propriul stomac.