OMV a dat din nou statul român în judecată la Paris, într-un nou proces privind plata cheltuielilor de mediu de după privatizarea Petrom
“La 2 octombrie 2020, OMV Aktiengesellschaft, în calitate de parte a acordului de privatizare, a inițiat proceduri de arbitraj împotriva Statul român, în conformitate cu Regulile Camerei Internaționale de Comerț („CPI”), la Paris, Franța cu privire la anumite notificări de creanțe neplătite de către statul român în legătură cu dezafectarea sondelor și obligațiile de restaurare a mediului în valoare de 32 milioane EUR”.
Anunțul apare în raportul cu rezultatele financiare ale OMV, publicat săptămâna trecută.
Este o nouă chemare în instanță, la o curte internațională de arbitraj, a statului român în chestiunea recuperării de către companie a cheltuielilor de mediu făcute după privatizarea Petrom, de la statul român, asumată prin contractul prin care OMV a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni al Petrom, în 2004.
OMV a cîștigat un alt proces intentat mai demult statului, pe aceeași temă, în vara acestui an, după cum a anunțat Petrom în comunicatul cu rezultatele trimestriale aferente perioade aprilie-iunie 2020. Potrivit acelei decizii, Guvernul trebuie deja să plătească 58 de milioane de euro companiei petroliere. Iată ce a scris Petrom în raportul de atunci:
“În data de 9 iulie 2020, Tribunalul Arbitral a emis Decizia Finala în arbitrajul inițiat de OMV Aktiengesellschaft („OMV AG”) la Camera Internațională de Comerț de la Paris (”ICC”) împotriva Ministerului Mediului din Romania, cu privire la anumite notificări de pretenții neplătite de către Ministerul Mediului pentru costurile suportate de OMV Petrom S.A. cu privire la lucrări de dezafectare de sonde și de refacere a mediului. Tribunalul arbitral a solicitat Ministerului Mediului să ramburseze OMV Petrom S.A. suma de 287,62 mil lei (aproape întreaga sumă solicitată inițial) și dobânda aferentă. Impactul deciziei este reflectat în rezultatele pentru T2/20 și se referă în principal la recunoașterea unui venit din dobânzi în rezultatul financiar net.
Legat de acest din urmă proces, OMV a acţionat în judecată statul român la data de 7 martie 2017, la Curtea de Arbitraj de la Paris, pentru că Guvernul nu a plătit o parte din cheltuielile legate de poluarea istorică şi de dezafectarea sondelor, potrivit datelor care apar în raportul pe 2016 al companiei austriece.
„În aprilie 2016, OMV a notificat statul român cu privire la o serie creanţe neplătite de partea română în legătură cu anumite obligaţii de dezafectare a unor sonde şi de refacere a mediului, în valoare cumulată de aproximativ 34 milioane de euro. Începând cu data trimiterii acestei notificări, elaborată în baza clauzelor acordului de privatizare, OMV şi statul român au avut la dispoziţie 180 de zile pentru a rezolva în mod amiabil neînţelegerea. Acest termen a expirat în 19 octombrie 2016, iar pe 7 martie 2017 OMV a iniţiat procedurile de arbitraj împotriva statului român, în concordanţă cu regulamentele Camerei Internaţionale de Comerţ de la Paris”, scrie în raporul pe 2016 al companiei.
Potrivit evaluărilor făcute de OMV atunci , suma totală pe care o are de recuperat de la statul român ca urmare a acestui tip de cheltuieli se ridică la 542 de milioane de euro
Petrom a fost privatizată cu austriecii de la OMV în 2004. Preţul încasat de statul român pe pachetul majoritar de acţiuni al companiei a fost de 670 de milioane de euro. Austriecii au mai făcut şi o majorare de capital social de 830 de milioane de euro, din care statul şi-a luat partea sa, ceea ce a făcut ca preţul total pentru care OMV a devenit proprietar al Petrom să fie de circa 1,5 miliarde de euro.
De la privatizare până acum, investiţiile totale făcute de OMV Petrom în România au depășit 13 miliarde de euro
Însă, contractul de privatizare stipula şi faptul că statul român este obligat ca, pentru o perioadă de 15 ani, să despăgubească în totalitate compania pentru orice pretenţii în legătură cu poluarea anterioară a mediului, iar pentru o perioadă de 30 de ani să plătească toate costurile de mediu legate de închiderea sondelor.