OMV a descoperit gaze în Marea Norvegiei

OMV a anunţat vineri finalizarea lucrărilor de foraj exploratorii la un puţ amplasat în Marea Norvegiei, iar estimările preliminare arată că volumele de gaze recuperabile se situează între 30 şi 140 de milioane de barili echivalent petrol, informează Reuters.
AGERPRES - vin, 23 aug. 2024, 11:55
OMV a descoperit gaze în Marea Norvegiei

„Intenţionăm să creştem ponderea gazelor în portofoliul nostru de producţie până la 60% în 2030… Anunţul de astăzi ne consolidează şi mai mult poziţia noastră de furnizor de încredere de gaze în Europa”, a declarat vicepreşedintele OMV, Berislav Gaso.

Grupul austriac a precizat că puţul unde a descoperit gaze este amplasat la 300 de kilometri vest de ţărmul Norvegiei la o adâncime de 1.064 de metri. Descoperirea de gaze este la aproximativ 65 de kilometri de actuala infrastructură de la platforma Aasta Hansteen, scrie Agerpres.

Grupul OMV a avut venituri de 39 de miliarde de euro în 2023 şi are o forţă de muncă de aproximativ 20.600 de angajaţi la nivel mondial. Cel mai mare acţionar la OMV este Guvernul austriac.

Potrivit datelor publicate pe Bursa de la Bucureşti, la 30 iunie 2023, OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţinea 51,1568% din acţiunile OMV Petrom, iar statul român, prin Ministerul Energiei, 20,6980%.

Te-ar mai putea interesa și
Până și investițiile în rețelele electrice din bani europeni sunt în pericol, avertizează distribuitorii. Unde e problema
Până și investițiile în rețelele electrice din bani europeni sunt în pericol, avertizează distribuitorii. Unde e ...
Asociația companiilor de utilități ACUE avertizează că viitorul cadru de reglementare, aplicabil de la 1 ianuarie 2025, nu mai permite încurajarea cofinanțărilor din banii proprii ai......
Putin: NATO va fi în război cu Rusia dacă autorizează Ucraina să folosească rachete cu rază lungă de acțiune
Putin: NATO va fi în război cu Rusia dacă autorizează Ucraina să folosească rachete cu rază lungă de acțiune
Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat joi că, în cazul în care Occidentul ar permite Ucrainei să lovească teritoriul ...
Boloș: Veniturile bugetare nete au depășit 300 de miliarde de lei la sfârșitul lunii august
Boloș: Veniturile bugetare nete au depășit 300 de miliarde de lei la sfârșitul lunii august
Veniturile bugetare nete au depăşit 300 de miliarde de lei la finalul lunii august a acestui an, sumă care reprezintă ...
Clubul Paris Saint-Germain, obligat de Liga de Fotbal Profesionist din Franţa să-i plătească 55 de milioane de euro jucătorului Kylian Mbappe
Clubul Paris Saint-Germain, obligat de Liga de Fotbal Profesionist din Franţa să-i plătească 55 de milioane de euro jucătorului ...
Liga de Fotbal Profesionist din Franţa (LFP) a ordonat joi clubului Paris Saint-Germain să vireze suma de 55 de milioane ...