OMV a finalizat vânzarea participaţiei la reţeaua germană de rafinării Bayernoil

Grupul petrolier austriac OMV a anunţat marţi că la data de 30 iunie 2014 a finalizat vânzarea participaţiei sale de 45% în reţeaua germană de rafinării Bayernoil, un nou pas în programul său de restructurare a activelor din sectorul downstream, informează un comunicat de presă.
Economica.net - mar, 01 iul. 2014, 13:20
OMV a finalizat vânzarea participaţiei la reţeaua germană de rafinării Bayernoil

În luna decembrie a anului trecut, OMV a convenit cu cumpărătorul, societatea Varo Energy (un joint venture între traderul elveţian Vitol şi firma de private equity Carlyle Group) să nu dezvăluie detaliile legate de preţul achiziţiei.

‘Odată cu finalizarea acestei tranzacţii, OMV şi-a mai dovedit încă odată capacitatea de a implementa noua strategie de afaceri anunţată în 2011’, a declarat directorul general al OMV, Gerhard Roiss. ‘În perioada care a trecut de atunci, OMV a vândut reţeaua de benzinării din Bosnia-Herţegovina şi Croaţia precum şi operaţiunile din domeniul lubrifianţilor. Toate aceste tranzacţii au îmbunătăţit în mod semnificativ situaţia lichidităţilor companiei’ a adăugat Roiss.

‘După vânzarea Bayernoil, programul de optimizare a portofoliului de rafinării al OMV s-a încheiat. Rafinăriile OMV rămase au o integrare excepţională ceea ce ne oferă avantaje competitive pe pieţele noastre de bază’, a declarat responsabilul pentru rafinare şi marketing în boardul OMV, Manfred Leitner.

În prezent, OMV are trei rafinării cu o capacitate anuală de aproximativ 17,4 milioane tone: cele de la Schwechat (Austria) şi Burghausen (sudul Germaniei) sunt caracterizate de producţie petrochimică integrată în timp ce rafinăria de la Petrobrazi (România) este dedicată în întregime procesării ţiţeiului românesc şi în consecinţă este integrată în proporţie de 100% cu operaţiunile upstream.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...