OMV a îmbunătăţit estimările pentru 2030. Transformarea OMV Petrom în lider în tranziţia energetică în Sud-Estul Europei, o prioritate
Înaintea unei întâlniri cu investitorii care ar urma să aibă loc la Londra, OMV a informat că în 2030 mizează pe un profit operaţional CCS de cel puţin 6,5 miliarde de euro, comparativ cu o ţintă anterioară de şase miliarde de euro.
Grupul austriac şi-a îmbunătăţit şi estimările referitoare la fluxul de numerar, până la cel puţin 7,5 miliarde de euro, de la şapte miliarde de euro anterior, graţie măsurilor de îmbunătăţire a eficienţei care vor aduce cel puţin 500 de milioane de euro până la finele lui 2027.
„Priorităţile noastre principale vor fi maximizarea generării de numerar din activităţile noastre de bază, creşterea afacerilor în domeniul chimiei, transformarea OMV Petrom într-un lider al tranziţiei energetice în Sud-Estul Europei şi transformarea OMV într-un pionier în domeniul energiei geotermale, combustibililor sustenabil pentru aviaţie şi reciclării”, a declarat directorul general de la OMV, Alfred Stern, citat într-un comunicat de presă.
În ceea ce priveşte România, una dintre componentele centrale ale strategiei energetice a grupului OMV este proiectul Neptun Deep din Marea Neagră. Potrivit grupului austriac, peste 90% din cheltuielile de capital pentru acest proiect au fost contractate. Procesul de obţinere a autorizaţiilor este în derulare, activităţile de foraj vor începe în 2025 şi primele cantităţi de gaze sunt aşteptate să fie livrate în 2027.
„De asemenea, România va juca un rol cheie în strategia OMV privind energia regenerabilă. România este a şasea cea mai populată ţară din UE, una dintre ţările cu cel mai puternic ritm de creştere a PIB-ului, şi are condiţii de soare şi vânt favorabile. OMV Petrom, care are deja o poziţie puternică în mixul naţional de producţie a energiei, va continua să investească în energie regenerabilă precum energie eoliană şi fotovoltaică, susţinut de finanţarea UE disponibilă”, se precizează într-un document publicat pe site-ul OMV.
Grupul OMV a avut venituri de 39 de miliarde de euro în 2023 şi are o forţă de muncă de aproximativ 20.600 de angajaţi la nivel mondial. Cel mai mare acţionar la OMV este Guvernul austriac.
Potrivit datelor publicate pe Bursa de la Bucureşti, la 30 iunie 2023, OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţinea 51,1568% din acţiunile OMV Petrom iar statul român, prin Ministerul Energiei, 20,6980%.