OMV a început să producă petrol în Noua Zeelandă

Economica.net
01 12. 2014
petrol_mare_platforma_23727300_83007800_12318400_91127100_99920200_88381100

Capacitatea de producţie este estimată la 4.500 de barili de ţiţei pe zi. Pentru acest proiect, care prevede în total forarea a cinci puţuri, OMV va face investiţii de aproximativ 205 milioane de euro, scrie Agerpres.

‘Este o mare performanţă să revitalizezi un câmp existent. Condiţiile în Marea Tasmaniei sunt dificile, dar echipa a reuşit să ducă la capăt proiectul. Producţia suplimentară de la Maari va îmbunătăţi eficienţa şi va reduce costul operaţional per baril’, a declarat Jaap Huijskes, responsabil pentru explorare şi producţie în boardul OMV.

OMV New Zealand Ltd deţine 69% din acţiunile Maari Joint Venture (JV). Ceilalţi parteneri sunt Todd Maari Ltd (16%), Horizon Oil International Ltd (10%) şi Cue Taranaki Pty Ltd (5%).

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze.