OMV a înregistrat în trimestrul al doilea provizioane de 140 milioane euro
„Rezultatele din trimestrul al doilea al anului 2012 cuprind provizioane nete pentru situaţii excepţionale de aproximativ 140 milioane euro, legate în principal de deprecierea unui activ din Austria (câmpul gazeifer Strasshof) şi de restructurările de personal din România şi Austria”, se spune în raportul OMV.
Producţia de petrol şi gaze a OMV Petrom a fost de 182.000 barili echivalent petrol pe zi în trimestrul al doilea, faţă de 187.000 bep/zi în perioada corespunzătoare a anului trecut, respectiv 184.000 bep/zi în primul trimestru din 2012.
Declinul producţiei din România a fost cauzat în principal de scăderea volumelor de la două exploatări gazeifere, se spune în raport.
Volumul vânzărilor de gaze naturale ale Petrom au coborât cu 7% în trimestrul al doilea faţă de perioada similară a anului trecut, însă „nivelul marjei a rămas favorabil”, notează OMV.
Vânzările de gaze ale Petrom au totalizat 11,16 TWh în perioada analizată, faţă de 11,97 TWh în acelaşi interval din 2011.
Producţia de petrol şi gaze a OMV a urcat cu aproape 11% în trimestrul al doilea faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, de la 275.000 barili echivalent petrol pe zi la 305.000 bep/zi, în principal datorită revigorării operaţiunilor din Libia, tulburate anul trecut de revolta populară împotriva regimului Gaddafi.
Vânzările de gaze ale OMV au crescut puternic, de la 52,63 TWh la 89,45 TWh, în principal datorită activităţii de trading.
Marja indicativă de câştig pe rafinare a urcat la nivel de grup la 4,15 dolari pe baril, faţă de 1,51 dolari pe baril în trimestrul al doilea din 2011, datorită creşterii spread-urilor preţurilor la benzină şi scăderii preţurilor petrolului.