OMV a vândut divizia de explorare şi producţie din Pakistan către Dragon Prime Hong Kong Limited, pentru 157 de milioane de euro

Economica.net
01 03. 2018
omv_3333_39760200_76168700_47498300

Tranzacţia are nevoie de aprobarea autorităţilor de reglementare şi ar putea fi finalizată până la sfârşitul acestui an.

OMV Pakistan deţine participaţii la cinci licenţe de dezvoltare şi producţie şi operează blocurile Sawan, Mlano, Latif, Gambat şi Mehar. Totodată, compania austriacă deţine şi participaţii în cinci perimetre de explorare, iar în patru dintre ele este operator.

‘Această vânzare este un pas înainte spre optimizarea portofoliului de upstream al OMV’, spun reprezentanţii companiei în comunicat.

OMV mai deţine 10% din acţiunile Parco, un joint-venture dintre Pakistan şi Abu Dhabi în sectorul downstream (rafinare şi marketing), însă aceste acţiuni nu fac parte din tranzacţia anunţată.

OMV a anunţat pentru anul trecut un profit net atribuibil acţionarilor (Clean CCS) în creştere cu 63%, la 1,624 miliarde euro, de la 995 milioane de euro în 2016. Compania austriacă este acţionarul majoritar al OMV Petrom, cea mai mare companie petrolieră românească.