OMV îşi extinde portofoliul în Insula Madagascar

Compania austriacă OMV, proprietarul Petrom, a anunţat că demarează operaţiuni în două blocuri pe uscat din Madagascar, după ce a semnat un contract de explorare cu Tullow, companie africană specializată în explorare, se arată într-un comunicat al OMV.
Economica.net - mie, 30 apr. 2014, 11:27
OMV îşi extinde portofoliul în Insula Madagascar

Tranzacţia se încadrează în strategia OMV de dezvoltare a operaţiunilor upstream, precizează comunicatul.

‘Dezvoltarea activităţilor de explorare în regiunea Africii Subsahariene face parte din strategia OMV. Primii paşi au fost realizaţi prin demararea operaţiunilor în zona extrateritorială a Insulei Madagascar, iar de curând, în Gabon şi Namibia. Ne bucurăm să anunţăm încă un contract de explorare, de această dată în zona teritorială a Insulei Madagascar’, a declarat Jaap Huijskes, membru al Consiliului Director al OMV, responsabil cu activitatea de Explorare şi Producţie.

Prin acest acord, OMV îşi extinde prezenţa în Madagascar la o suprafaţă de explorare teritorială de peste 14.000 km.

‘OMV va achiziţiona o participaţie de 35% în blocul 3.109 (Mandabe) şi blocul 3.111 (Berenty). Tullow va deţine o cotă de 65% şi va continua să activeze ca operator. Activităţile de achiziţie seismică 2D în blocul 3109 se vor desfăşura pe parcursul anului 2014. Prima sondă din blocul 3.111 va fi forată în primul trimestru al anului 2015’, mai precizează comunicatul.

În cadrul campaniei de explorare în desfăşurare în baza acestor permise, OMV va participa la achiziţii seismice 2D viitoare în blocul Mandabe, precum şi la forarea primei sonde din blocul Berenty.

În prezent, tranzacţia este supusă procesului de aprobare de către Guvernul din Madagascar.

Te-ar mai putea interesa și
Honda și Nissan vor forma un holding care va deveni al treilea mare producător auto mondial
Honda și Nissan vor forma un holding care va deveni al treilea mare producător auto mondial
Honda Motor Co și Nissan Motors Co au anunțat astăzi oficial semnarea unui memorandum (MOU) care precede negocieri pentru o integrare comercială completă între cele două companii prin......
Program de guvernare la Digitalizare: transformare digitală a școlilor, a IMM-urilor, debirocratizare, prevenirea dezinformării, conectarea românilor din diaspora, Hub de hidrogen
Program de guvernare la Digitalizare: transformare digitală a școlilor, a IMM-urilor, debirocratizare, prevenirea dezinformării, ...
Digitalizarea administrației, a IMM-urilor, a școlilor din mediul rural, dar și a universităților, conectarea românilor ...
Program de guvernare PNL-PSD-minorități: 1.000 de lei lunar pentru angajatorii din domeniul agricol și industria alimentară
Program de guvernare PNL-PSD-minorități: 1.000 de lei lunar pentru angajatorii din domeniul agricol și industria alimentară
PSD-PNL-minorități și-a propus în programul de guvernare să sprijine angajarea și instalarea tinerilor în agricultură ...
Ce spune programul de guvernare PSD-PNL-UDMR la capitolul “Energie”
Ce spune programul de guvernare PSD-PNL-UDMR la capitolul “Energie”
Programul de guvernare al noului Executiv pe sectorul de energie, care va beneficia în continuare de un minister dedicat ...