OMV Petrom lansează România Meseriaşă, o campanie dedicată învăţământului profesional din România
Prin campania „România Meseriaşă”, OMV Petrom caută să aducă în atenţia românilor importanţa educaţiei profesionale, potenţialul pe care îl are ţara noastră în această direcţie şi găsirea unor soluţii pentru susţinerea sistemului de învăţământ profesional.
In această vară, Tabăra Meseriașilor din Țara lui Andrei ia forma unui nou proiect educațional OMV Petrom dedicat elevilor din clasele IX – XI din 14 licee tehnologice și școli profesionale din județul Prahova. Pornind de la nevoile existente pe piața locală a muncii, proiectul sprijină cinci specializări adresate elevilor: frizer, croitor, bucătar, mecanic auto. Scopul Taberei Meseriașilor din Țara lui Andrei este să vină în completarea programei școlare și să îi ajute pe elevi să fie mai pregătiți pentru piața muncii, după încheierea studiilor.
Astfel, din cei peste 420 de aplicanți, 200 de elevi vor merge, începand cu 2 august, în Tabăra Meseriașilor din Țara lui Andrei unde vor învăța mai multe despre meseria aleasă, prin ateliere practice, dar şi de dezvoltare personală. Atelierele de dezvoltare personală includ cursuri de lucru în echipă, de prezentare în fața angajatorului și de responsabilitate civică. În cadrul atelierelor practice, elevii vor realiza un proiect specific meseriei lor, sub îndrumarea unor mari specialiști din domeniu: Gabriel Onofrei, pilot auto, Dumitru Gherghiceanu, Drilling Manager OMV Petrom, Chef Cezar Munteanu, Hair Stylist-ul Cristi Pascu și designer-ul vestimentar Mirela Diaconu.
Fiecare liceu sau școală participantă inclusă în program a avut oportunitatea de a înscrie în competiție nu doar elevi, ci și profesori. Din cele peste 85 de aplicații, 40 de profesori au fost selectați pentru a-i însoți pe viitorii meseriași în Tabără. Dincolo de participarea la activitățile dedicate elevilor, ei vor urma și cursuri de înțelegere a adolescentului, oferite de Centrul Național pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, precum și de compania YourWay. De asemenea, cei 200 de elevi din tabăra vor fi evaluați vocațional de o echipa de specialiști. Cei mai buni 20 de liceeni vor fi recompensați și cu o bursă lunară de studiu în valoare de 500 de lei, pe durata anului școlar 2015-2016.
O altă inițiativă ce sprijină România Meseriașă este Școala Petroliștilor, un proiect educațional care constă în crearea claselor de învățământ profesional cu specializări în meseria de operator sonde și operator la extracţia, tratarea, transportul şi distribuţia gazelor. Proiectul se desfășoară în trei licee din România, în care OMV Petrom susţine şi dotările laboratoarelor, începând cu anul școlar 2015-2016. Elevii înscriși în cadrul acestor clase beneficiază de bursă lunară și practică în cadrul companiei OMV Petrom. În urma absolvirii cursurilor cu o durată de 3 ani, elevii vor obține o certificare recunoscută la nivel european.
În cadrul campaniei „România Meseriașă”, OMV Petrom va demara un studiu care urmărește să identifice nevoile reale ale companiilor cu privire la sectorul profesional, așteptările meseriașilor cu privire la piața muncii, dar și dorințele elevilor care vor să
îmbrățișeze o meserie. În același timp, studiul va lua în considerare şi percepția publicului larg în ceea ce privește aceste categorii profesionale. Rezultatele studiului vor fi publicate în această toamnă.
”Țara noastră are nevoie de meseriași – este un fapt pe care nu-l putem ignora. Ne propunem ca, prin această campanie, să identificăm soluții alături de reprezentanți ai autorităților, dar și din mediul privat, acolo unde se resimte acum cel mai mult acest deficit de oameni calificați. Este vitală implicarea tuturor în susținerea învățământului profesional pentru dezvoltarea economică a României. Această campanie susține direcția pe care am urmat-o în ultimul an în strategia noastră de responsabilitate socială, și anume cea a dezvoltării tuturor, de la mic la mare, prin puterea educației”, declară Mona Nicolici, Manager Sustenabilitate OMV Petrom.
Potrivit ultimelor date oficiale ale Institutului Național de Statistică, la nivel național mai există doar 134 de școli care pot fi asociate învățământului profesional și liceal specializat, în condițiile în care, în anii 1990, existau 1.306 de astfel de unități școlare. Datele INS arată că mai sunt înregistrate oficial doar 7 școli profesionale, față de cele 717 din 1992, numai 127 de unități postliceale, față de cele 379 din același an de referință și nu mai există nicio școală tehnică de maiștri, în condițiile în care în 1992 ființau nu mai puțin de 210.
Începând cu anul școlar 2012 – 2013, Ministerul Educaţiei și Cercetării Științifice a înființat învățământul profesional cu durata de doi ani după clasa a IX-a, iar din anul 2014 – 2015 funcționează și învățământul profesional cu durata de trei ani după clasa a VIII-a. Prin cele două forme de învățământ, se urmărește creșterea procentului alocat pregătirii practice a elevilor la sediul diferiților agenți economici, programele de învățământ fiind realizate de specialiști din industrie, pentru a asigura corespondența cu realitățile pieței muncii. Solicitarea operatorilor economici pentru a se implica în pregătirea practică a elevilor din învăţământul profesional a crescut considerabil, astfel că, în cazul școlarizării specializate cu durata de doi ani, au fost puse la bătaie, anul trecut, 18.123 de locuri, iar pentru învățământul de trei ani sunt diponibile, în anul școlar 2015-2016, 38.158 de locuri în 1376 de clase.
Totuși, în continuare, cererea de pe piața muncii a acestor categorii este mai mare decât oferta, iar companiile care au nevoie de meseriași pe diferite domenii caută resursa umană cu un nivel ridicat de educație teoretică dar, mai ales, practică.
Pentru detalii despre campanie și programe accesați secțiunea România Meseriașă (www.taraluiandrei.ro). Prin proiectele din Țara lui Andrei, OMV Petrom sprijină educaţia sub toate formele ei – vocațională, antreprenorială, de leadership şi dezvoltare personală, tehnologică și profesională. România Meseriașă vine în completarea acțiunilor întreprinse de OMV Petrom în ultimii ani, de a susține educația din România. Numai anul trecut, OMV Petrom a susţinut prin proiectele sale educaționale de responsabilitate socială peste 58.000 de persoane.
OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 66 milioane bep în 2014. La finalul lui 2014, Grupul avea o capacitate de rafinare de 4,2 milioane tone anual şi opera o centrala electrica de înalta eficienta de 860 MW şi un parc eolian de 45 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a circa 780 benzinării, la sfârşitul lui 2014.
OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea deţine 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.
În ultimii 10 ani, investiţiile pentru modernizarea şi consolidarea OMV Petrom s-au ridicat la peste 11 miliarde euro. Anual, impactul direct, indirect şi indus al OMV Petrom în PIB-ul României este de circa 4,5%.
Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilităţii corporatiste. În această perioadă, compania a alocat peste 40 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală. „Ţara lui Andrei” este principala platformă de implicare în comunitate.