OMV majorează dividendele chiar dacă profitul net a scăzut în 2013

Economica.net
19 02. 2014
omv_3333_39760200

De asemenea, cheltuielile de capital ale grupului s-au dublat în 2013, până la 5,226 miliarde de euro, pe fondul achiziţionării activelor Statoil şi investiţiilor la Petrom. Comparativ cu sfârşitul anului 2012, activele totale ale OMV au crescut cu 1,267 miliarde de euro până la 31,786 miliarde de euro.

În aceste condiţii, boardul OMV a propus majorarea dividendelor pentru 2013 până la 1,25 euro pe acţiune, de la 1,20 euro pe acţiune în 2012. Conform acestei propuneri, dividendele plătite de OMV ar urma să revină la nivelul de vârf înregistrat în 2007, când acţionarii grupului austriac au primit dividende de 1,25 euro pe acţiune. ‘2013 a fost un an de răscruce pentru OMV, un an în care am făcut progrese substanţiale în transformarea companiei dintr-o organizaţie integrată concentrată în principal pe segmentul downstream într-o companie integrată dar puternic concentrată pe segmentul upstream’, a declarat directorul general de la OMV, Gerhard Roiss.

În ceea ce priveşte operaţiunile din România, OMV precizează că producţia zilnică de petrol, gaz condensat şi GNL realizată în România a crescut în 2013 până la 171.400 barili echivalent petrol (bep), de la 170.500 barili echivalent petrol pe zi în 2012, grupul subliniind că aceasta este prima creştere anuală a producţiei de la privatizarea Petrom în anul 2004.

Pentru acest an, OMV prognozează că producţia realizată în România şi Austria va rămâne în limitele intervalului 200.000 şi 210.000 barili echivalent petrol pe zi. De asemenea, grupul austriac estimează că în 2014 cheltuielile sale de capital în domeniul explorare & producţie vor fi de aproximativ trei miliarde de euro urmând să fie demarate proiecte majore de investiţii în Norvegia, Marea Britanie, Yemen, Tunisia dar şi România şi Austria. În cazul României, după interpretarea datelor seismice la blocul Neptun, o nouă campanie de foraje ar urma să înceapă la mijlocul lui 2014.

OMV, una dintre cele mai mari companii industriale publice din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român prin Ministerul Economiei deţine 20,63% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea – 18,99% şi alţi acţionari 9,35%. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele explorare şi producţie, rafinare şi produse petrochimice, marketing, gaze naturale şi energie.