OMV, patronul Petrom, vinde active în valoare de două miliarde de euro şi îşi reevaluează proiectele pentru a finanţa preluarea Borealis

Economica.net
12 03. 2020
omv_72761400

OMV a precizat că a semnat un acord cu Mubadala, fondul suveran din Abu Dhabi, pentru majorarea participaţiei deţinute la producătorul de polietilenă şi polipropilenă Borealis de la 36% până la 75%. Preţul plătit de OMV pentru pachetul de 39% din acţiunile Borealis deţinut de Mubadala este de 4,68 miliarde de dolari.

„Această tranzacţie este cea mai mare transformare din istoria OMV, care devine un grup global cu activităţi în domeniul petrolului gazelor şi produselor chimice”, a declarat directorul general de la OMV, Rainer Seele.

Borealis AG este o companie chimică austriacă care în 2019 a avut vânzări de 9,8 miliarde de euro şi un profit net de 872 milioane de euro. Capacităţile de producţie combinate ale Borealis şi OMV vor face din grupul austriac cel mai mare producător european de polietilenă şi polipropilenă şi unul din primii 10 producători mondiali.

Pentru a finanţa preluarea Borealis, OMV a informat că va demara un program de vânzări de active, sinergii şi un management activ al fluxului de numerar. Programul de vânzări de active are o valoare de două miliarde de euro până la finele lui 2021.

O primă tranzacţie ar putea viza pachetul de 51% din acţiunile Gas Connect Austria deţinut de OMV şi care ar putea fi vândut către Verbund, cea mai mare companie de electricitate din Austria. Gas Connect Austria construieşte şi operează conductele magistrale de transport al gazelor din Austria şi este deţinută de OMV (51%) şi AS Gasinfrastruktur GmbH (49%).

Tot joi, OMV a anunţat că a demarat procesul de vânzare a celor 287 de benzinării ale sale din Germania. În total, OMV deţine aproximativ 1.400 de benzinării în nouă state europene. Cele 287 de benzinării din Germania sunt amplasate în special în sudul Germaniei, în regiunile Bavaria şi Baden-Württemberg. „Prin această posibilă vânzare a benzinăriilor din Germania, OMV îşi gestionează activ portofoliul în direcţia unei creşteri sustenabile şi profitabile”, a informat grupul austriac într-un comunicat de presă.

Pe lângă sumele strânse din vânzarea de active, OMV intenţionează să amâne sau să reevalueze unele proiecte, să îşi diminueze investiţiile programate pentru acest an cu 200 milioane de euro până la 2,2 miliarde de euro şi să realizeze sinergii de 700 milioane de euro până la finele lui 2025 de pe urma reducerii costurilor şi eficientizării operaţiunilor.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de afaceri deţine 20,64%, Fondul Proprietatea – 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.