OMV nu vinde participaţia majoritară deţinută la Borealis – Alfred Stern

08 06. 2023
Alfred Stern

Compania Naţională de Petrol din Abu Dhabi (ADNOC) deţine 25% din OMV şi are de asemenea o participaţie în Borealis. Ambele companii se concentrează pe creştere prin produse chimice şi mase plastice.

Anul trecut, ADNOC a prezentat un plan ce prevede alocarea sumei de 150 miliarde de dolari în perioada 2023 – 2027 pentru strategia de creştere, care include o nouă divizie axată pe energie, inclusiv produse chimice. Acest fapt a dus la speculaţii că ADNOC ar putea cumpăra participaţia majoritară deţinută de OMV la Borealis.

„Nu vom vinde participaţia deţinută la Borealis”, a declarat Stern pentru Reuters, în marja unei conferinţe pe teme de energie, care se desfăşoară la New York.

Acesta a adăugat că Europa ar trebui să fie într-o poziţie mai bună privind aprovizionarea cu gaze naturale, înaintea acestei ierni.

Invadarea Ucrainei de către Rusia şi sancţiunile impuse de UE au provocat o criză energetică în Europa, deoarece a crescut preţul energiei. Europa era dependentă de petrolul şi gazul din Rusia.

UE a reuşit să compenseze reducerea semnificativă a livrărilor de gaze ruseşti, fiind ajutată şi de iarna relativ blândă.

Preţul gazelor în Europa a scăzut faţă de anul trecut, în urma cererii mai reduse din industrie şi a măsurilor adoptate pentru reducerea dependenţei de Rusia, a explicat Stern.

Acesta a adăugat că OMV îşi va îndeplini contractele de furnizare de gaze în Austria, chiar dacă Gazprom opreşte aprovizionarea. OMV primeşte gaze de la Gazprom printr-o conducă care tranzitează Ucraina.

OMV are propria sa producţie de gaze în Norvegia şi are acorduri de achiziţie cu alţi furnizori pentru a se asigura că poate compensa pierderea livrărilor ruseşti. Compania a rezervat capacitate în gazoductul care livrează gaze Europei, dacă va fi necesar, a informat şeful OMV.

Piaţa combustibilului din Europa s-a stabilizat, chiar dacă Europa a interzis în februarie importurile din Rusia. Industria energetică a făcut faţă cu bine perturbărilor provocate de război, a declarat Stern. Acesta a subliniat: „Există o rearanjare masivă a lanţurilor de aprovizionare”.

Marjele de rafinare au scăzut de la începutul anului, dar acum s-au normalizat. OMV a proiectat în medie marje de rafinare între 10 şi 15 dolari pe baril, dar ele ar putea scădea sub acest nivel, a explicat Stern.

Acesta a adăugat că OMV se aşteaptă la o cotaţie medie a barilului de petrol Brent din Marea Nordului peste 80 dolari pe baril în 2023. În prezent, cotaţia barilului de petrol Brent este de aproximativ 77 dolari pe baril.