OMV Petrom a anunţat o nouă descoperire de gaze în regiunea Olteniei. Investiţiile în noua sondă şi infrastructură sunt estimate la 50 mil. euro

O nouă descoperire de gaze în regiunea Olteniei, în apropierea zăcământului Totea, aflat în producție. Sonda Totea 4461 a fost forată la o adâncime de peste 4.300 de metri, cu investiții de aproximativ 50 de milioane de euro, se arată într-un comunicat de presă al OMV Petrom. 
Economica.net - mar, 08 oct. 2019, 12:37
OMV Petrom a anunţat o nouă descoperire de gaze în regiunea Olteniei. Investiţiile în noua sondă şi infrastructură sunt estimate la 50 mil. euro

Zăcământul principal Totea a fost descoperit în 2011 OMV Petrom, cel mai mare producător de petrol și gaze din Sud-Estul Europei a descoperit noi resurse de hidrocarburi în județul Gorj.

“De-a lungul anilor, zăcământul Totea a fost unul dintre cele mai productive din portofoliul nostru. Însă, așa cum se întâmplă cu orice zăcământ de țiței și gaze, Totea a intrat în declin după ce și-a atins platoul de producție în 2017. Descoperirea unor resurse suplimentare în apropierea zăcământului Totea este o veste extraordinară pentru potențialul zonei și va compensa parțial acest declin”, a declarat Peter Zeilinger, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil de Upstream.

Forajul sondei Totea 4461 a început în ianuarie 2018 și a atins adâncimea finală în septembrie același an. Sonda a fost testată cu succes în aprilie 2019, pentru volume de până la 500.000 de metri cubi/zi.

Conectarea la infrastructura din zona Totea a fost realizată în mai puțin de un an și a fost demarată producția experimentală, pentru a testa potențialul și dimensiunea noii descoperiri. Investițiile în noua sondă și infrastructura conexă se ridică la aproximativ 50 de milioane de euro. Suma se adaugă celor 200 de milioane de euro deja investite începând din 2011 pentru dezvoltarea infrastructurii de gaze din zona Totea. Lucrările de dezvoltare au inclus forajul a cinci sonde de mare adâncime și construcția parcului de producție gaze Totea 4540.

Gazul natural de la Totea este transportat prin 25 de km de conducte către hub-ul Hurezani pentru a fi tratat și apoi livrat în sistemul național de transport. Cu noua sondă, producția de gaze din zăcământul Totea, dacă ar fi folosită exclusiv pentru încălzire, ar putea asigura necesarul de energie pentru peste 500.000 de locuințe. Acest comunicat de presă conține afirmații anticipative. Afirmațiile anticipative pot fi identificate prin cuvinte ca „anticipează”, „intenționează”, „planifică”, „caută”, „crede”, „estimează”, „așteaptă”, „potențială” și orice referințe similare la perioade viitoare. În timp ce afirmațiile anticipative sunt bazate pe estimări sau analize făcute de către noi și pe care le considerăm rezonabile având în vedere circumstanțele, măsura în care rezultatele efective și evoluțiile vor atinge așteptările și predicțiile noastre depinde de un număr de riscuri și incertitudini care pot determina ca rezultatele efective, performanțele și situația financiară să difere substanțial de așteptările noastre.

Orice afirmație anticipativă din acest comunicat de presa este valabilă numai pentru data la care este făcută. Factori sau evenimente care 2/2 pot determina ca rezultatele efective să fie diferite pot apărea și nu este posibil să anticipăm toți acești factori sau evenimente.

Nu ne asumăm obligația de a face publică orice actualizare a afirmațiilor anticipative ca urmare a unei informații noi, evoluții viitoare sau altui eveniment, cu excepția situației în care o astfel de actualizare este cerută de lege. Despre OMV Petrom OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de 58,3 milioane bep în 2018. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficientă de 860 MW.

Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și tarile învecinate prin intermediul a 789 benzinării, la sfârșitul lui iunie 2019, sub două branduri, OMV și Petrom.

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51,011% din acțiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,639% din acțiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deține 9,998%, iar 18,352% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori Londra. OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuții de 27,8 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005-2018.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007-2018, compania a alocat aproximativ 52,5 milioane euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...