OMV Petrom a ieftinit carburanţii de patru ori în zece zile. Preţurile medii din România au coborât la un euro pe litru

După ieftinirile din ultimele zile, preţurile medii ale carburanţilor vânduţi în România au coborât la un euro pe litru. Suntem a doua cea mai ieftină ţară din Europa.
Economica.net - sâm, 10 iun. 2017, 10:55
OMV Petrom a ieftinit carburanţii de patru ori în zece zile. Preţurile medii din România au coborât la un euro pe litru

OMV Petrom, liderul pieţei de distribuţie a carburanţilor din România a redus preţurile în patru rânduri, de la data de 30 mai până în prezent. Ieftinirea cumulată este de 16 bani pe litru pentru benzine şi 17 bani pe litru pentru motorine.

După aceste ieftiniri, în staţia Petrom din Odorheiu Secuiesc, cea mai ieftină staţie din reţeaua companiei în ceea ce priveşte motorina, preţul acestui carburant era de 4,42 lei pe litru. În ceea ce priveşte benzina, în cea mai ieftină staţie, cea din Bacău, vinde acest carburant la preţul de 4,51 lei litrul.

Compania petrolieră are şi reduceri de preţ în week –end. Cine alimentează în intervalul vineri, ora 23.00-duminică ora 23.00, primeşte o reducere de şase bani pentru benzine şi GPL şi de trei bani pentru motorine. Promoţia are loc în 195 de staţii din toată ţara, care sunt şi semnalizate în acest sens.

România a ajuns să fie a doua cea mai ieftină ţară din Uniunea Europeană din punctul de vedere al preţurilor finale medii la carburanţi, potrivit statisticilor Oil Bulletin, serviciul european de monitorizare a pieţei carburanţilor. Conform situaţiei cu preţurile de la 5 iunie, preţul mediu al benzinei în România era de 1,033 euro pe litru, al doilea cel mai mic din UE, după cel din Bulgaria, unde se înregistrează 1,03 euro pe litru. Motorina avea, la noi, un preţ mediu de 1,006 euro pe litru, mai mare doar decât cel raportat pentru Luxemburg, unde este de 97 de cenţi.

Preţurile medii ponderate la nivelul UE erau de 1,34 euro pentru benzină şi 1,19 euro pentru motorină.

Preţul la pompă este determinat de cotaţiile produselor petroliere (carre urmează preţul ţiţeiului), de taxe (care în România au ajuns cele mici din Uniunea Euopeană, după reducerea accizei şi a TVA, care au avut loc la 1 ianuarie), de cursul de schimb leu-dolar (moneda în care se fac tranzacţiile cu produse petroliere), dar şi de condiţiile de pe fiecare piaţă în parte. Ieftinirile de acum survin pe fondul reducerii cotaţiilor la produsele petroliere.

Piața românească a carburanților, care se ridică la aproximativ 10 miliarde de euro anual, este dominată de patru mari companii: OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil și Mol. Peste 60% din consum este reprezentat de motorină.

Preţurile din cele mai importante staţii Petrom

Bucuresti

Iuliu Maniu nr.486: motorina standard 4,64 lei, benzina standard 4,61 lei.

Sos. Bucuresti-Ploiesti, nr. 2, Sect 1: motorina standard 4,57 lei, benzina standard 4,65 lei.

Calea Dorobantilor, nr. 180, Sect 1: motorina standard 4,57 lei, benzina standard 4,65 lei.

Sos. Pipera- Str. Maguricea, Sect 1: motorina standard 4,57 lei, benzina standard 4,65 lei.

Sos. Fundeni nr. 217, Sect 2: motorina standard 4,57 lei, benzina standard 4,63 lei.

Soseaua Alexandriei, motorina standard 4,47 lei pe litru, benzina standard costa 4,55 lei

strada Jiului, motorina 4,49 lei, benzina 4,60 lei.

În Odorheiu Secuiesc, unde Petrom are cele mai mici preturi la motorina, un litru de motorina standard costa azi dimineata 4,43 lei/litru, pe Str. Beclean, nr. 284, iar benzina standard 4,64 lei. La statia de pe strada Str. II Rakoczi Ferenc, nr. 25, motorina are un pret de 4,42 lei pe litru, iar benzina costa 4,64 lei.

În statia Petrom de pe DN 2A, nr. cadastru 910, Slobozia, motorina standard costa 4,41 lei/litru, iar benzina are un pret de 4,54 lei/litru.

La Oneşti, motorina standard costă 4,45 lei, iar benzina standard 4,49 lei/litru.

În Moldova, Bacău, motorina standard 4,44 lei/litru, benzina standard 4,52 lei/litru.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri de muncă în țara lor, potrivit unui studiu realizat în 33 de țări.......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...