OMV Petrom a început construcţia unei noi clădiri pentru Institutul de Cercetări şi Proiectări Tehnologice

OMV Petrom a început construcţia clădirii principale destinate laboratorului şi depozitului de carote din cadrul Institutului de Cercetări şi Proiectări Tehnologice (ICPT) din Câmpina.
Economica.net - joi, 10 apr. 2014, 12:44
OMV Petrom a început construcţia unei noi clădiri pentru Institutul de Cercetări şi Proiectări Tehnologice

Investiţia pentru modernizarea institutului, în valoare  de 3,7 mil. euro, va fi finalizată la începutul anului viitor şi este finanţată atât din surse proprii cât şi din fonduri europene, prin programul operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice”, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, potrivit unui comunicat al companiei petroliere

„Sectorul de petrol şi gaze are o importanţă strategică pentru România, atât din perspectiva securităţii energetice cât şi din perspectivă economică, prin taxele, investiţiile şi locurile de munca pe care le generează. În acest context, ne concentrăm asupra cercetării în acest domeniu, pentru a dezvolta tehnici noi de explorare si exploatare adecvate zăcămintelor pe care le operăm iar colaborarea cu ICPT Câmpina este foarte importantă în acest scop”, a declarat în comunicat Gabriel Selischi, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil cu activitatea de Explorare şi Producţie.

Noua construcţie va deservi activitatea de laborator şi stocare a tuturor carotelor mecanice (probă cilindrică de material, luată din fundul găurii unei sonde pentru a determina structura stratului) extrase de OMV Petrom în ultimii 50 ani precum si a celor noi. În momentul de faţă aceste carote sunt păstrate în trei locuri diferite, acestea fiind insuficiente pentru stocarea materialului carotat. De asemenea, proiectul prevede modernizarea echipamentului de laborator necesar pentru activităţile de cercetare şi dezvoltare ale institutului.

Institutul de Cercetări şi Proiectari Tehnice (ICPT) din Câmpina a fost înfiinţat în 1950 şi  face parte din Divizia Explorare – Producţie, Unitatea Domestic Assets în cadrul OMV Petrom.

Începând cu anul 2005 ICPT Câmpina beneficiază de un amplu program de investiţii ce are ca obiectiv modernizarea şi retehnologizarea laboratoarelor. Investiţiile s-au ridicat la aproximativ 12 mil euro din care 6 mil euro au fost alocaţi pentru modernizarea infrastructurii şi 6 mil euro pentru achiziţionarea de echipament de laborator şi cercetare de ultimă generaţie.

 

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...