OMV Petrom a încheiat mai multe acorduri cadru cu Rompetrol Well Services în valoare totală de 23,48 milioane euro

Economica.net
20 01. 2020
rompetrol_05510800_81942500

„Rompetrol Well Services, informeaza acţionarii şi investitorii asupra încheierii unor acorduri cadru cu o durata de patru ani cu OMV Petrom, al căror obiect este prestarea de servicii de cimentare, în valoare cumulată de 23.482.805 euro, valoare care depăşeşte 10% din cifra de afaceri netă a companiei, la nivelul situaţiilor financiare anuale aferente anului 2018, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile art. 234 litera i) din Regulamentul ASFnr. 5/2018, societatea are obligaţia de a raporta astfel de contracte”, arată compania într-un comunicat.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 58,3 milioane barili echivalent petrol (bep) în 2018. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW.

Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 790 benzinării, la sfârşitul lunii septembrie 2019, sub două branduri, OMV şi Petrom. OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,011% din acţiunile OMV Petrom.

Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,639% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,998%, iar 18,352% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.

Rompetrol Well Services este o companie parte a grupului KazMunayGas Intrernational. Compania are o capitalizare de 105,15 milioane lei.