OMV Petrom a plătit cu 225 milioane de lei mai mult la buget, în primul semestru

Economica.net
10 08. 2017
petrom_87654394586758493_70838600

‘Ceea ce am arătat azi e că în contextul în care accizele au scăzut cu 180 de milioane de lei în această perioadă, rata la TVA a scăzut cu 1%, rezultatul nostru nostru către buget a fost mai mare cu 225 milioane (de lei – n. r.). Reducerea din plăţile cu accize a fost supracompensată de creşterea taxei pe profit. Am plătit 170 milioane lei mai mult profit la bugetul de stat pentru că am avut rezultate mai bune, cerere mai mare. Am crescut cu TVA, pentru că am făcut mai multe vânzări, iar asta a fost 160 milioane lei’, a spus Gheorghe, într-o conferinţă de presă.

Ea a precizat că statul a beneficiat şi de 170 de milioane de lei din dividende.

‘Am putut să luăm decizia să plătim dividende în acest an, iar statul a beneficiat de 170 milioane lei dividende de la compania noastră. Per total, contribuţia noastră la bugetul de stat fost cu 225 de milioane de lei mai mult’, a subliniat oficialul OMV Petrom.

Mariana Gheorghe nu a dat informaţii cu privire la efectul creşterii accizelor, măsură propusă de Ministerul Finanţelor Publice, şi efectul în preţul final la carburanţi.

‘Deciziile sunt comerciale, nu se poate discuta despre opţiunea comercială de preţuri a unei companii într-o piaţă concurenţială. (…) 35-40% din preţul final este cotaţia internaţională, taxarea este de 50% din preţul final şi procentul pe care noi îl controlăm sunt cheltuieli cu logistica, distribuţie, componenta de profitabilitate, de 10-15% din preţul final’, a precizat ea.