OMV Petrom a semnat cu Saipem un contract de 1,6 miliarde de euro pentru dezvoltarea zăcământului de gaze Neptun Deep din Marea Neagră

03 08. 2023
Petrom_City

„OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din Sud-Estul Europei, a semnat cu Saipem S.p.A. şi Saipem Romania SRL (Saipem) un contract pentru lucrări de proiectare, achiziţii, construcţie, instalare şi punere în funcţiune, în valoare de aproximativ 1,6 miliarde euro”, se arată în comunicatul citat.

În cadrul contractului, compania italienească Saipem va furniza servicii de management, proiectare, achiziţii, fabricare, asamblare, transport maritim, instalare, testare şi punere în funcţiune pentru instalaţiile maritime din cadrul proiectului.

În plus, contractul implică testarea şi punerea în funcţiune, pentru staţia de măsurare a gazelor naturale, şi secţiunile de lângă ţărm şi de pe uscat ale conductei de producţie gaze, care vor fi construite de alţi contractori. Atribuirea contractului s-a făcut în urma unui proces public de achiziţie.

Costurile aferente contractului se vor împărţi in mod egal între cei doi parteneri, OMV Petrom şi Romgaz.

„Cu semnarea acestui contract facem un pas important pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep – practic acesta marchează începerea fazei de execuţie. Vom continua să lucrăm în ritm susţinut astfel încât să producem volumele de gaze aşteptate, în siguranţă, începând cu 2027”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

Alessandro Puliti, CEO Saipem, a arătat, în context, că echipa locală, din cadrul Centrului Tehnologic de lângă Ploieşti, va fi folosită pentru testarea materialelor care vor fi utilizate pentru instalaţiile offshore.

„Suntem mândri că am fost selectaţi, în urma unui proces competitiv, ca furnizori în cadrul contractului EPCIC pentru dezvoltarea Neptun Deep. Aceasta confirmă încrederea clienţilor noştri în competenţele noastre principale şi în flota de echipamente de înaltă tehnologie pentru dezvoltarea sigură, sustenabilă şi complexă a zăcămintelor. Vom folosi echipa noastră locală, din cadrul Centrului Tehnologic de lângă Ploieşti, pentru testarea materialelor care vor fi utilizate pentru instalaţiile offshore. Acest Centru reuneşte 200 de cercetători şi experţi, iar 95% dintre ei sunt români”, a subliniat Puliti.

Neptun Deep este cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre. OMV Petrom şi Romgaz vor investi până la 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului. Neptun Deep va genera o producţie de circa 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale, ţara devenind astfel cel mai mare producător de gaze naturale din UE.

Infrastructura necesară pentru dezvoltarea zăcămintelor offshore de gaze naturale Domino şi Pelican Sud include 10 probe, șase în ape adânci (~1000m) şi patru în ape puţin adânci (~100m), trei sisteme de producţie submarine şi reţeaua de conducte colectoare asociate, o platformă offshore în zona de apă cu adâncimea de 100 de metri, conducta principală de gaze către ţărm (~160km) şi staţia de măsurare a gazelor Tuzla.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 43 de milioane bep în 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri, OMV şi Petrom.

OMV Petrom este o companie în care acţionarii români deţin peste 42% din acţiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,7%, iar 21,7% sunt deţinute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali şi alte entităţi româneşti).

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 6,4% sunt deţinute de alţi investitori străini. Din totalul acţiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori din Londra.