OMV Petrom va instala peste 400 de puncte de reîncărcare ultra-rapidă a maşinilor electrice. Reţeaua va include România, Ungaria şi Slovacia
„OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din Sud-Estul Europei, contribuie la dezvoltarea reţelei regionale de reîncărcare ultra-rapidă pentru maşini electrice, în cadrul unui proiect care vizează instalarea a peste 400 de puncte de-a lungul Reţelei Transeuropene de Transport (TEN-T)”, se menţionează în raport.
Acestea urmează să fie instalate în România, Slovacia şi Ungaria până în luna noiembrie a anului 2025.
Grupul de companii format din OMV Petrom Marketing (OPM), OMV Hungaria Asvanyolj Kft/ OMV Hungaria Kft. (OMV HU) şi OMV Slovensko s.r.o (OMV SK) a primit aprobarea pentru finanţare europeană prin Agenţia Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură şi Mediu (CINEA) pentru proiectul „Accelerarea reţelei de staţii de reîncărcare ultra rapidă din Centrul şi Estul Europei”, cu susţinerea Ministerului Transportului şi a Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, precizează sursa citată.
Contractul de finanţare a fost semnat de către CINEA şi OPM, coordonator al aplicaţiei, urmând ca fiecare dintre companii să implementeze proiectul în ţările respective.
Investiţia totală în acest proiect este estimată la aproximativ 40 milioane de euro, din care circa 15 milioane de euro sunt furnizaţi din fonduri europene, prin programul de finanţare Facilitatea Europeană de Conectare (CEF), aproape 5 milioane de euro din valoarea totală reprezintă credit bancar de la Banca Comercială Română, restul finanţării fiind asigurat din surse proprii.
„Prin Strategia 2030 ne-am asumat să contribuim activ la tranziţia energetică, în România şi în regiune. Am început să dezvoltăm soluţii cu emisii reduse şi zero de carbon, pentru care ne propunem să alocăm circa 35% din investiţiile estimate până în 2030, de circa 11 miliarde de euro. Dezvoltarea acestor soluţii deschide oportunităţi de creştere economică în România şi în regiune, prin atragerea de fonduri europene”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.
La rândul său, Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Rafinare şi Marketing a subliniat că, până acum, compania a instalat puncte de încărcare în mare măsură prin parteneriate, iar prin acest contract va dezvolta propria reţea de staţii electrice de reîncărcare.
„Suntem alături de clienţii noştri în procesul de decarbonare a transportului şi vrem să le oferim cât mai multe opţiuni de mobilitate, inclusiv prin construirea infrastructurii necesare pentru mobilitatea alternativă. În ultimii trei ani am instalat puncte de încărcare în mare măsură prin
parteneriate. Astăzi, am făcut un pas important in dezvoltarea propriei reţele de staţii electrice de reîncărcare şi contribuim, astfel, la conectarea Estului Europei prin coridoarele TEN-T”, a spus Căprău.
Totodată, Richard Ferrer, şeful Combustibililor Alternativi la Agenţia Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură şi Mediu, a precizat că acest proiect va sprijini tranziţia către o mobilitate decarbonată în Europa.
„Asigurând o reţea fără întreruperi şi interconectată pentru vehiculele electrice, va aduce beneficii cetăţenilor şi operatorilor economici. Astfel, va contribui la atingerea obiectivelor Pactului ecologic european”, a punctat Ferrer.
Proiectul vizează instalarea a peste 400 de puncte de reîncărcare ultra-rapidă, fiecare cu o putere instalată de 150 kW, până la finalul anului 2025. Dintre acestea, 328 vor fi instalate în 80 de locaţii din România, 52 de puncte de reîncărcare vor fi instalate în 11 locaţii din Slovacia, iar 28 de puncte vor fi instalate în 7 locaţii din Ungaria. Toate staţiile vor permite reîncărcarea ultra-rapidă a maşinilor electrice, respectiv încărcarea în aproximativ 10-15 minute, în funcţie de capacitatea vehiculelor, pentru o autonomie de funcţionare de 200 km.
La finalul anului 2022, OMV Petrom a anunţat că va deveni prima companie de energie din regiune cu o reţea de staţii electrice în patru ţări din Europa de Sud-Est, dezvoltată împreună cu parteneri din sectorul mobilităţii electrice. La finalul lunii iunie, OMV Petrom avea în staţiile de alimentare Petrom şi OMV din România şi din regiune 150 de puncte de reîncărcare.
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri, OMV şi Petrom.
OMV Petrom este o companie în care acţionarii români deţin peste 42% din acţiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,7%, iar 21,7% sunt deţinute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali şi alte entităţi româneşti). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 6,4% sunt deţinute de alţi investitori străini. Din totalul acţiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori din Londra.