OMV Petrom a vândut către o firmă din Cipru distribuitorul de gaze Petrom Distribuţie Gaze
„Decizia corespunde strategiei OMV Petrom de a optimiza operaţiunile de downstream în vederea îmbunătăţirii eficienţei. Părţile au agreat sa păstreze confidenţialitatea valorii tranzacţiei. Finalizarea tranzacţiei este condiţionată de aprobarea prealabilă a Consiliul Concurenţei”, potrivit unui comunicat al OMV Petrom.
Firma care deţine Ligatne este acţionar majoritar şi al firmelor Gaz Sud şi Grup Dezvoltare Reţele.
Potrivit datelor Registrului Comerţului, Ligatne este reprezentantă de Alexandru Bucşă, fost director financiar al Oltchim în 2011. Bucşă este director general al Gaz Sud şi a lucrat timp de zece ani în grupul Rompetrol.
În urma acestei tranzacţii OMV Petrom va ieşi din activitatea de distribuţie a gazelor către consumatorii finali şi se va concentra pe furnizarea de gaze către clienţii comerciali şi industriali.
Petrom Distribuţie Gaze a fost înfiinţată în 2007. La sfârșitul anului trecut, reţeaua de distribuţie a Petrom Distribuţie Gaze avea o lungime totală de circa 1.000 kilometri şi deservea peste 21.000 de clienţi, în principal localizaţi în zonele învecinate oraşelor Bucureşti şi Timişoara.
OMV Petrom este controlată de grupul austriac de petrol şi gaze OMV.