OMV Petrom ar putea construi încă o termocentrală pe gaze

OMV Petrom (SNP) ar putea construi încă o termocentrală pe gaze, cu o capacitate similară cu cea a unităţii de la Brazi, a declarat, miercuri, directorul diviziei Energie şi Mediu a Institutului de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE), Carmencita Constantin.
Economica.net - mie, 25 apr. 2012, 10:56
OMV Petrom ar putea construi încă o termocentrală pe gaze

Petrom analizează o astfel de investiţie, proiectul urmând să fie realizat în cazul în care compania va găsi rezerve comerciale de gaze în Marea Neagră, a afirmat Constantin la o conferinţă pe teme energetice, fără să ofere detalii.

Contactaţi de MEDIAFAX, reprezentanţii OMV Petrom au afirmat că în prezent nu există o decizie privind construcţia altei termocentrale.

„Strategia companiei pentru 2015 include proiectul de construcţie a centralei de 860 de MW de la Brazi. La acest moment nu există nicio decizie de construcţie a unei alte centrale. Strategia companiei pentru 2021 este în curs de elaborare şi estimăm că va fi finalizată în acest an”, a comunicat compania.

Construcţia termocentralei de la Brazi a început în 2009 şi a fost finalizată în 2011, valoarea investiţiei fiind de 500 milioane de euro, dar unitatea nu a intrat încă în exploatare.

Termocentrala are o putere instalată de 860 MW şi va acoperi 8% din producţia de electricitate la nivel naţional.

La construcţia unităţii a contribuit şi ISPE, asigurând servicii pentru una dintre companiile care au administrat proiectul – Metka, Grecia.

Compania OMV Petrom este controlată de grupul austriac de petrol şi gaze OMV şi are în concesiune mai multe perimetre în Marea Neagră. În luna februarie compania a anunţat că a făcut o descoperire semnificativă de gaze în Marea Neagră, estimările preliminare plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi, care echivalează cu de 3-6 ori consumul anual al României.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în scădere ședința de trazacționare de marți
Bursa de la București a închis în scădere ședința de trazacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de marţi iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 82,89 de milioane de lei (16,30 de milioane de euro), relatează Agerpres....
Uniunea Europeană și-a revizuit acordul de asociere cu Israel, din cauza situației umanitare catastrofale din Gaza
Uniunea Europeană și-a revizuit acordul de asociere cu Israel, din cauza situației umanitare catastrofale din Gaza
Şefa diplomaţiei Uniunii Europene, Kaja Kallas, a anunţat marţi seară revizuirea Acordului de asociere între UE şi ...
Miniștrii de externe ai UE au ajuns la un acord cu privire la ridicarea sancțiunilor economice impuse Siriei
Miniștrii de externe ai UE au ajuns la un acord cu privire la ridicarea sancțiunilor economice impuse Siriei
Miniştrii de externe din UE au ajuns marţi la un acord pentru ridicarea sancţiunilor economice împotriva Siriei, a anunţat ...
Londra își suspendă negocierile pentru semnarea unui tratat de liber schimb cu Israelul și o convoacă pe ambasadoarea Tzipi Hotovely
Londra își suspendă negocierile pentru semnarea unui tratat de liber schimb cu Israelul și o convoacă pe ambasadoarea ...
Regatul Unit a anunţat marţi că îşi suspendă negocierile pentru un acord de liber schimb cu Israelul şi o convoacă ...