OMV Petrom estimează investiţii de 800 milioane de euro în acest an, în creştere cu 40%

Economica.net
11 05. 2017
sonde_petrom_876543567_65571000

‘Investiţiile au scăzut la valoarea de 353 milioane lei (T1/16: 769 mil lei) în primul trimestru din acest an, influenţate în principal de reducerea investiţiilor în perimetrul Neptun Deep şi de finalizarea unor proiecte de redezvoltare a zăcămintelor în 2016. Investiţiile din Upstream au fost în valoare de 324 milioane lei în T1/17, comparativ cu 710 milioane lei în T1/16. Investiţiile din Downstream au atins nivelul de 29 milioane lei (T1/16: 59 mil lei), din care 28 milioane lei în Downstream Oil (T1/16: 58 milioane lei). Investiţiile din segmentul Corporativ şi Altele au fost în suma de 1 milioane lei (T1/16: 1 mil lei)’, arată compania.

Pentru anul în curs compania estimează un declin al producţiei medii zilnice de până la 3% faţă de anul anterior şi finalizarea transferului celor 19 zăcăminte marginale până la jumătatea anului. De asemenea, OMV Petrom intenţionează să iniţieze vânzarea altor zăcăminte.

Pe partea de producţie şi dezvoltare, estimările arată că vor fi efectuate 1.000 de lucrări de reparaţii capitale şi urmează să fie forate aproximativ 70 de sonde noi.

Centrala electrică Brazi, momentan indisponibilă, ar putea relua operaţiunile în cel de-al treilea trimestru.

Pe de altă parte, până la finele anului, grupul OMV Petrom intenţionează să finalizeze vânzarea parcului eolian Dorobanţu.

‘În 2017, principalele incertitudini care pot influenţa rezultatele companiei rămân cele legate de riscul de preţ al mărfurilor tranzacţionabile, riscurile operationale, precum şi riscul politic şi de reglementare. Riscul de preţ al mărfurilor tranzacţionabile este monitorizat în mod constant şi, atunci când este cazul, se iau măsuri de protecţie (de exemplu încheierea de contracte de acoperire împotriva riscurilor). În privinţa riscului politic şi de reglementare, compania se află în dialog constant cu autorităţile române
pe subiecte relevante pentru industrie’, precizează compania.

Potrivit estimărilor companiei, cererea de gaze naturale din România va fi relativ similară cu cea din 2016, cu presiune pe marje şi concurenţă crescute. Şi cererea de energie va fi relativ stabilă faţă de anul precedent, cu marje în medie pozitive.

‘Estimăm că marjele de rafinare se vor menţine la un nivel similar comparativ cu anul precedent; după o evoluţie bună în T1/17, se aşteaptă ca marjele de rafinare să evolueze descrescător pentru restul anului; preţurile mai reduse ale produselor petroliere, ca efect al măsurilor de relaxare fiscală în România, vor continua să susţină cererea de piaţă’, se mai arată în raportul citat.

Grupul OMV Petrom a afişat un profit net de 618 milioane de lei în primul trimestru din acest an, în creştere de peste două ori (114%) comparativ cu rezultatul net raportat în perioada similară a anului trecut, care s-a cifrat la 288 de milioane de lei, potrivit rezultatelor financiare consolidate publicate joi.

Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Upstream (Explorare şi Producţie), Downstream Oil (Rafinare şi Marketing), Downstream Gas (Gaze şi Energie).